- GDF SUEZ Energy România demarează construcţia parcului eolian din comuna Gemenele 04-05-2012
GDF SUEZ Energy România începe lucrările de construcţie a parcului eolian din România. Proiectul, localizat în comuna Gemenele, judeţul Brăila, a fost achiziţionat de la compania Belrom, un dezvoltator din domeniul imobiliar.
Primul parc eolian al GDF SUEZ în România va avea o capacitate instalată de 48 MW (echivalentul unui consum anual a circa 50.000 de gospodării din România). Douăzeci şi una de turbine de câte 2,3 MW fiecare vor fi livrate şi instalate de către compania Siemens, iar companiile Viarom şi Energobit vor efectua execuţia construcţiilor civile şi a lucrărilor electrice şi mecanice.
Acest proiect de investiţie în energia verde, primul din judeţul Brăila până în prezent, va contribui atât la dezvoltarea economică a zonei cât şi la prosperitatea socială a comunităţii locale. Astfel, astăzi, compania a donat un microbuz Primăriei comunei Gemenele pentru a asigura transportul elevilor din satul Găvani la şcoala din comuna Gemenele.
Evenimentul de inaugurare a lucrărilor a fost deschis de către Eric Stab, Preşedinte Director General al GDF SUEZ Energy România, în prezenţa oficialităţilor locale. „Acest proiect reprezintă o etapă importantă a diversificării activităţii GDF SUEZ Energy România prin intrarea pe piaţa de producţie de electricitate. Dezvoltarea lui se va realiza având la bază trei principii fundamentale: parteneriatul cu autorităţile locale, implicarea în comunitate şi dezvoltarea durabilă.”
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,4 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 17.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Amalia Anghel
Şef Birou Comunicare Corporate
Tel: 021 301 23 91
Fax: 021 301 22 03
E-mail: amalia.anghel@gdfsuez.ro
Angajaţii GDF SUEZ Energy România instruiţi în cadrul unui proiect cu finanţare europeană 25-04-2012În data de 25 aprilie, la sediul GDF SUEZ Energy România, a avut loc conferinţa de presă privind finalizarea programului de formare profesională cofinanţat din fonduri europene ,,Îmbunătăţirea competenţelor, flexibilităţii şi performanţelor angajaţilor, în vederea adaptării la actualul context socio-economic’’.
În cadrul acestui program 220 de angajaţi ai GDF SUEZ Energy România au fost instruiţi în perioada iunie 2010 - aprilie 2012.
Cofinanţat din Fondul Social European prin Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul a avut o valoare totală de 4.300.000 lei, din care fondurile europene nerambursabile atrase de către companie au reprezentat 2.500.000 lei, iar contribuţia companiei a fost de 1.800.000 lei.
Pentru mai multe informaţii, vă invităm să consultaţi comunicatul de presă aici.
Programul centrelor de relaţii cu clienţii în perioada sărbătorilor de Paşte 12-04-2012Vineri, 4 mai, a avut loc evenimentul de inaugurare a lucrărilor de construcţie a primului parc eolian al Grupului GDF SUEZ în România.
Programul evenimentului a fost conceput în jurul a 3 momente importante :
- donaţia unui microbuz pentru a asigura transportul copiilor preşcolari şi şcolari din satul Găvani în comuna Gemenele şi a le facilita accesul la educaţie ;
- punerea primei pietre de temelie a lucrărilor de construcţie;
- prezentarea proiectului parcului eolian.
Evenimentul local de inaugurare a lucrărilor de construcţie, a fost deschis de către Eric Stab, Preşedinte Director General al GDF SUEZ Energy România, în prezenţa oficialităţilor locale. „Acest proiect reprezintă o etapă importantă a diversificării activităţii GDF SUEZ Energy România prin intrarea pe piaţa de producţie de electricitate. Dezvoltarea lui se va realiza având la bază trei principii fundamentale: parteneriatul cu autorităţile locale, implicarea în comunitate şi dezvoltarea durabilă.”
La eveniment au participat partenerii de proiect, reprezentanţii autorităţilor locale din comuna Gemenele şi cei ai judeţului Brăila precum şi reprezentanţi ai entităţilor Grupului GDF SUEZ Energy România.
Voluntarii GDF SUEZ Energy România şi Chance for Life au predat lecţii despre energie la ,,Şcoala Altfel’’ 10-04-2012Voluntarii GDF SUEZ Energy România împreună cu voluntarii Fundaţiei Chance for Life au participat la activităţile programului naţional ,,Şcoala Altfel’’ în perioada 2-6 aprilie cu o lecţie depre protecţia mediului înconjurător şi utilizarea în siguranţă a gazului natural.
Lecţia despre energie face parte din programul educaţional extraşcolar ,,Întâlnire cu energia’’, iniţiat de GDF SUEZ Energy România în anul 2007, ce are drept scop transmiterea unui conţinut informaţional suplimentar elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural.
Echipele mixte de voluntari au mers în 9 şcoli din Bucureşti, Berca, Buzău, Craiova, Focşani, Târgovişte şi Piteşti. Lecţia a fost bazată mai mult pe momente interactive şi jocuri care să faciliteze atât transmiterea conţinutului informaţional către cei mici cât şi retenţia noţiunilor noi. Metano, mascota gazului natural, a înlesnit sarcinia lectorilor, captând atenţia elevilor. Pentru concretizarea noţiunilor predate, voluntarii au utilizat un set de planşe pedagogice şi experimente legate de noţiunile predate.
Aproximativ 300 de elevi s-au bucurat de o experienţă inedită în cadrul lecţiei despre energiei şi au primit la sfârşitul lecţiei broşura ,,Întâlnire cu energia’’, un joc test despre gazul natural şi brelocuri cu mascota Metano. Cadrele didactice au fost implicate activ în această acţiune de educaţie non-formală şi au fost încurajate să reia lecţia şi în viitor.
Teodora Ispas, voluntar GDF SUEZ Energy România în acest program ne-a declarat : ,,Îmi place să ma implic în astfel de programe pentru că cea mai mare răsplata a mea este bucuria transmisă de copii la sfârşitul lecţiei iar feedback-urile lor sunt întotdeauna sincere. M-a emoţionat nespus de tare o fetiţă care m-a întrebat când voi mai veni la ea în clasă împreună cu Metano pentru a le povesti lucruri frumoase despre energie’’.
Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale GDF SUEZ Energy România, compania îndreptându-şi atenţia asupra celor mici, deoarece ei trebuie să conştientizeze necesitatea utilizării în mod raţional a resurselor energetice pentru a contribui la o dezvoltare durabilă a societăţii.
Despre programul ,,Întâlnire cu energia’’
Programul ,,Întâlnire cu energia’’constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Lecţiile programului sunt susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi voluntarii Chance for Life.
Lansat în octombrie 2007, programul ,,Întâlnire cu energia’’ s-a desfăşurat în 258 şcoli din 19 oraşe, implicând peste 19.000 de elevi. Începând cu anul 2009, circa 55 de voluntari din cadrul companiei au participat în acest program.
Pentru informaţii detaliate privind programul ,,Întâlnire cu energia’’, puteţi consulta site-ul www.gdfsuez-energy.ro, secţiunea responsabilitate socială şi www.chanceforlife.ro.
Despre GDF SUEZ Energy România
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie.
GDF SUEZ Energy România, îşi construieşte strategia de implicare în comunitate, susţinând proiecte din următoarele domenii : educaţie, social, protecţia mediului, sport, cultură şi sănătate. Prin programele şi acţiunile de responsabilitate socială pe care le iniţiază sau le sprijină, compania doreşte să contribuie la o viaţă mai bună a comunităţilor locale pornind de la valorile sale : Exigenţă, Angajament, Îndrăzneală, Coeziune.
Despre Chance for Life
Fundaţia Chance for Life (www.chanceforlife.ro) este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, a cărei misiune este să dezvolte comunităţile din România, susţinând educaţional, emoţional şi social copiii şi tinerii. Chance for Life îşi propune să formeze spiritului civic al copiilor şi să dezvolte dorinţa şi capacitatea acestora de a se implica în viaţa comunităţilor în care trăiesc. Principalele proiecte, se desfăşoară în Bucureşti, Sulina şi Sibiu.
Contact GDF SUEZ Energy România
Ramona Sararescu
Project Manager Relatii Publice
Tel: 021 301 30 93
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.ro
Contact Chance for Life
Iuliana Dinu
Coordonator National
Tel: 021 413 37 07
Fax: 021 413 37 07
E-mail: iuliana.dinu@chanceforlife.ro
Eric Stab numit Preşedinte Director General al GDF SUEZ Energy România 09-04-2012Bucureşti, 9 aprilie 2012 – În urma procesului intern de reorganizare a activităţilor din domeniul energetic ale Grupului GDF SUEZ în Europa, a fost adaptată structura de guvernanţă a GDF SUEZ Energy România.
Eric Stab, care a ocupat până în prezent funcţia de Preşedinte Executiv al GDF SUEZ Energy România şi responsabil al activităţilor energetice ale Grupului GDF SUEZ în Europa de Est devine Preşedinte Director General al GDF SUEZ Energy România. El continuă să supervizeze activităţile de energie ale Grupului GDF SUEZ în Austria, Cehia şi Slovacia.
Comitetul director al GDF SUEZ Energy România, prezidat de Eric Stab, este format din : Yvonnick David (Director General Adjunct Operaţiuni), Bogdan Băndilă (IT), Frédéric Bellon (Achiziţii şi Servicii Energetice), Cristian Buzan (Juridic), Cristian Dandu (Marketing şi Vânzări), Anne-Marie Gestin (Financiar), Diana Ghiţă (Resurse Umane şi Comunicare), Olivier Maigrot (Strategie, Dezvoltare, Producţie de electricitate), Dan Pantilie (Infrastructură) şi Nicolas Richard (Portfolio Management).
« Noua organizare va permite o mai bună integrare a activităţilor de electricitate şi gaze naturale, o adaptare mai flexibilă a companiei la evoluţiile pieţei precum şi dezvoltarea unor oferte inovatoare pentru clienţii noştri», a declarat Eric Stab, Preşedinte Director General al GDF SUEZ Energy România.
Eric Stab are 42 de ani şi s-a alăturat Grupului Gaz de France în anul 1991. El a deţinut succesiv responsabilităţi manageriale în cadrul filialei germane a Gaz de France şi a GASAG, compania de distribuţie şi de comercializare de gaze din Berlin. Ulterior a devenit responsabil al Gaz de France cu vanzările de gaze în Europa, iar din 2004 a fost numit CEO al filialei de furnizare de energie şi producţie de electricitate a Grupului Gaz de France din Marea Britanie. Din 2008, în urma fuziunilor grupurilor Gaz de France şi SUEZ, Eric Stab a condus activităţile Grupului în Europa de Est şi a fost Preşedinte al Consiliului de Administraţie al filialei din România. Eric Stab a venit în România în anul 2010. El a urmat un Master în Management la ESCP Europe şi a absolvit Executive Program la Stanford.
GDF SUEZ este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu. Filiala cea mai importantă a Grupului, GDF SUEZ Energy România, este activă în următoarele domenii : furnizare de gaze naturale şi electricitate, distribuţie de gaze naturale, producţie de electricitate şi servicii energetice. GDF SUEZ Energy România dispune de un portofoliu de circa 1,4 milioane clienţi, gestionează o reţea de distribuţie de 17.000 km şi are aproximativ 4000 de salariaţi.
Contact
Amalia Anghel
Şef Birou Comunicare Corporate
Tel: 021 301 23 91
Fax: 021 301 22 03
E-mail: amalia.anghel@gdfsuez.ro
- GDF SUEZ Energy România intră pe piaţa energiei eoliene 01-02-2012
GDF SUEZ Energy România anunţă decizia de construcţie a unui parc eolian în România. Proiectul, localizat în comuna Gemenele, judeţul Brăila, a fost achiziţionat recent de la compania Belrom, un dezvoltator din domeniul imobiliar.
Primul parc eolian al GDF SUEZ în România va avea o capacitate instalată de 48 MW (echivalentul unui consum anual a circa 50.000 de gospodării din România). Douăzeci şi una de turbine de câte 2,3 MW fiecare vor fi livrate şi instalate de către compania Siemens.
Proiectul are toate permisele şi autorizaţiile necesare, inclusiv contractul tehnic de racordare la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, iar achiziţionarea echipamentelor este deja în fază avansată. Producţia de energie electrică ar putea începe înainte de sfârşitul anului 2012.
Eric Stab, Preşedinte executiv al GDF SUEZ Energy România, declară referitor la acest proiect : ,,Prin achiziţionarea acestui proiect, GDF SUEZ Energy România a finalizat o nouă etapă privind dezvoltarea sa în România. Construcţia acestui prim parc eolian exprimă încrederea noastră în potenţialul României în sectorul energiilor regenerabile şi va consolida poziţia noastră pe piaţa energiei.’’
Cel mai mare producător independent de electricitate şi operator în sectorul utilităţilor în ceea ce priveşte cifra de afaceri la nivel mondial, Grupul GDF SUEZ are un portofoliu diversificat şi echilibrat de active de producţie de electricitate, fiind în acelaşi timp unul dintre grupurile energetice cu cele mai puţine emisii de CO2 din lume. În contextul actual de dezvoltare rapidă a capacităţilor de producţie din surse de energie regenerabilă, GDF SUEZ este, de asemenea, în diferite zone ale lumii, un actor important în domeniul energiilor regenerabile.
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.500 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Amalia Anghel
Şef Birou Comunicare Corporate
Tel: 021 301 23 91
Fax: 021 301 22 03
E-mail: amalia.anghel@gdfsuez.ro
Comunicat presa presiuni Bucuresti GDF SUEZ Energy Romania 31-01-2012Condiţiile meteo din ultimele zile, caracterizate prin temperaturi deosebit de scăzute pe întreg teritoriul României, au condus la înregistrarea unui consum zilnic pentru clienţii GDF SUEZ Energy România de 22 milioane m3, faţă de un nivel de 17 milioane m3 care este atins în mod normal în această perioadă a anului, înregistrându-se astfel o creştere a consumului de circa 30%.
Începând cu data de 30 ianuarie, orele 17.00, Distrigaz Sud Reţele a constatat o scădere semnificativă de presiune a gazelor naturale în principalele puncte de interconexiune cu reţeaua naţională de transport a Transgaz, în special în zona capitalei.
Distrigaz Sud Reţele a luat toate măsurile pentru a asigura alimentarea cu gaze naturale la parametri normali a consumatorilor din Bucureşti. Având în vedere parametrii înregistraţi în această dimineaţă în sistemul de distribuţie Distrigaz Sud Reţele a notificat toţi furnizorii şi clienţii deserviţi privind situaţia existentă şi a solicitat luarea tuturor măsurilor necesare pentru echilibrarea sistemului de transport.
Pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu gaze naturale a tuturor clienţilor săi, GDF SUEZ Energy România a respectat şi chiar a depăşit obligaţiile de înmagazinare a gazelor naturale pentru ciclul 2011-2012 şi a triplat cantităţile zilnice de gaze naturale preluate din import.
Astfel, faţă de obligaţia de înmagazinare de 8.46 TWh, GDF SUEZ Energy România a înmagazinat o cantitate de 8.93 TWh, obligaţiile de înmagazinare fiind îndeplinite prin contracte încheiate cu operatorii de înmagazinare şi cu furnizorii care înmagazinează gaze pentru GDF SUEZ Energy România.
De asemenea, importurile de gaze naturale au crescut, în medie, în perioada 23-31 ianuarie de la 3 milioane m3 la 11 milioane m3 zilnic pentru clienţii GDF SUEZ Energy România, cifră care reprezintă peste 60% pe zi din totalitatea cantităţilor de gaze importate la nivel naţional.
GDF SUEZ Energy România depune în continuare toate eforturile necesare pentru asigurarea continuităţii în aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor săi.
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.500 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Amalia Anghel
Şef Birou Comunicare Corporate
Tel: 021 301 23 91
Fax: 021 301 22 03
E-mail: amalia.anghel@gdfsuez.ro
GDF SUEZ Energy România în parteneriat cu Chance for Life lansează a cincea ediţie a programului ,,Întâlnire cu energia’’ 06-10-2011GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Fundaţia Chance for Life şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului lansează a cincea ediţie a programului „Întâlnire cu energia”. Acesta este un program educaţional iniţiat de GDF SUEZ Energy România în anul 2007 ce vizează transmiterea unui conţinut informaţional suplimentar elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural.
Anul acesta programul se va desfăşura în 42 de şcoli din 6 oraşe: Bucureşti, Buzău, Caracal, Focşani, Piteşti şi Târgovişte. Aproximativ 3400 de elevi de clasa a IV-a vor avea prima lor ,,Întâlnire cu energia’’ în luna octombrie în cadrul căreia vor învăţa lucruri utile despre sursele de energie.
Programul constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Prima lecţie se va desfăşura în săptămâna 3-7 octombrie iar cea de-a doua în săptămâna 17-21 octombrie. Lecţiile programului vor fi susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi voluntarii Chance for Life. Pentru concretizarea noţiunilor predate, ei vor utiliza un set de planşe pedagogice, experimente şi jocuri, punând accent pe partea interactivă a lecţiilor.
Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale GDF SUEZ Energy România, compania îndreptându-şi atenţia asupra celor mici, deoarece ei trebuie să conştientizeze necesitatea utilizării în mod raţional a resurselor energetice pentru a contribui la o dezvoltare durabilă a societăţii. ,,Ne bucură faptul că pentru ediţia de anul acesta avem peste 30 de voluntari din cadrul companiei care au dorit să se implice şi să-i înveţe pe cei mici lucruri interesante şi utile despre energie. Componenta de voluntariat intern a programului este încurajată de companie, iar angajaţii noştri răspund cu entuziasm acelor proiecte prin care se pot implica direct în comunitatea în care trăiesc’’, a declarat Eric Stab, Preşedinte GDF SUEZ Energy România.
În cadrul programului va fi lansat concursul ,,Câştigă cu Metano’’, acesta având 2 componente: o etapă pe şcoală, în cadrul căreia elevii trebuie să realizeze un proiect comun plecând de la tematicile programului şi un concurs individual, cu 3 categorii de premii, pentru fiecare clasă. În afara acestor premii, fiecare elev participant la program va primi un kit compus din broşura ,,Întâlnire cu energia’’, un orar şcolar, o diplomă de participare, un caiet dictando, un breloc cu mascota programului şi un joc-test despre gazul natural.
Lansat în octombrie 2007, proiectul pilot al programului s-a derulat în 40 de şcoli din Bucureşti, de el beneficiind aproximativ 3000 de copii. Ca urmare a feedback-ului pozitiv primit în urma proiectului pilot, în ediţiile viitoare programul ,,Întâlnire cu energia’’ a fost extins în peste 215 şcoli din 13 oraşe, implicând peste 15.500 de elevi. Mascota programului Metano, creată în 2007 în cadrul proiectului pilot de către o elevă participantă, reprezintă interfaţa informaţiilor transmise elevilor.
Pentru informaţii privind programul ,,Întâlnire cu energia’’, puteţi consulta site-ul www.gdfsuez-energy.ro, secţiunea responsabilite socială şi www.chanceforlife.ro.
Despre GDF SUEZ Energy România
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie.
GDF SUEZ Energy România, îşi construieşte strategia de implicare în comunitate, susţinând proiecte din următoarele domenii : educaţie, social, protecţia mediului, sport, cultură şi sănătate. Prin programele şi acţiunile de responsabilitate socială pe care le iniţiază sau le sprijină, compania doreşte să contribuie la o viaţă mai bună a comunităţilor locale pornind de la valorile sale : Exigenţă, Angajament, Îndrăzneală, Coeziune.
Despre Chance for Life
Fundaţia Chance for Life (www.chanceforlife.ro) este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2000, a cărei misiune este să dezvolte comunităţile din România, susţinând educaţional, emoţional şi social copiii şi tinerii. Chance for Life îşi propune să formeze spiritului civic al copiilor şi să dezvolte dorinţa şi capacitatea acestora de a se implica în viaţa comunităţilor în care trăiesc. Principalele proiecte, se desfăşoară în Bucureşti, Sulina şi Sibiu.
Contact GDF SUEZ Energy România
Ramona Sararescu
Project Manager Comunicare
Tel: 021 301 30 93
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.ro
Contact Chance for Life
Iuliana Dinu
Coordonator National
Tel: 021 413 37 07
Fax: 021 413 37 07
E-mail: iuliana.dinu@chanceforlife.ro
Caravana olimpică GDF SUEZ ajunge în Bucureşti pe 1 octombrie 29-09-2011Vino să faci sport alături de campionii României în Parcul Tineretului !
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român împreună cu GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’, sâmbătă, 1 octombrie, începând cu orele 9.00 în Parcul Tineretului din Bucureşti.
Evenimentul îşi propune să promoveze valorile olimpismului încurajând practicarea sportului de către amatori alături de sportivii de performanţă şi să sublinieze beneficiile activităţii sportive asupra sănătăţii corpului omenesc.
În cadrul evenimentului vor fi organizate următoarele competiţii : Cros copii organizat pe 3 tranşe de vârstă (10-12 ani-600m, 13-15 ani – 800m, 16-18 ani – 1200m), un Cros Open destinat participanţilor cu vârsta minimă de 18 ani (distanţa de 2,4 km), un Concurs de role (6-8 ani) precum şi ateliere sportive: baschet, badminton şi tenis de masă.
Câştigătorii competiţiilor vor fi recompensaţi cu premii constând în articole sportive, iar pentru participanţii la ateliere de sport va fi organizată o tombolă. Spectatorii vor putea, de asemenea, să-şi demonstreze abilităţile sportive pentru a câştiga premiile puse în joc pentru ei.
La eveniment vor fi prezente nume sonore din sportul românesc precum : Laura Badea (campioană olimpică la scrimă) Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Violeta Beclea (vicecampioană olimpică atletism), Elisabeta Lipă (campioană olimpică la canotaj) Monica Roşu (campioană olimpică gimnastică) Ivan Patzaichin (campion olimpic kaiac canoe), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Nicu Vlad (campion olimpic haltere), dar şi membri ai loturilor naţionale şi olimpice de pe plan local, activând în diverse sporturi.
Evenimentul de la Bucureşti este al treilea dintr-o serie de manifestări sportive denumite generic ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’, după cel de la Craiova din 10 aprilie şi evenimentul de la Ploieşti din 14 mai.
,,Pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, parteneriatul cu GDF SUEZ ne conferă posibilitatea de a pune mai bine în valoare modelele olimpice din România şi încurajarea tinerilor care doresc să urmeze exemplul campionilor în sport. În România există mult potenţial sportiv şi suntem convinşi că alături de GDF SUEZ vom descoperi nenumărate surse de energie şi succes’’ a declarat Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
,,Caravana olimpică GDF SUEZ a debutat anul acesta în Craiova pe 10 aprilie. Continuăm de această dată cu Bucureştiul şi ne bucurăm că vom avea la eveniment nume sonore din sportul românesc cu care toţi ne mândrim. Practic invităm toţi iubitorii de sport să vină pe 1 octombrie în Parcul Tineretului să facă mişcare alături de campioni. Susţinerea acestui eveniment confirmă dorinţa GDF SUEZ de a sprijini fenomenul olimpic din România şi promovarea valorilor olimpismului. Grupul GDF SUEZ îşi demonstrează astfel angajamentul de a promova practicarea sportului la toate nivelurile’’ a declarat Yvonnick David, Director General GDF SUEZ Energy România.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’ este o componentă a programului ,,Energie pentru performanţă’’, în cadrul parteneriatului dintre GDF SUEZ Energy România şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, semnat în septembrie 2010. Structura acestui program are la bază două componente: susţinerea financiară a sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi organizarea de evenimente dedicate publicului larg, cu participarea sportivilor de performanţă din dorinţa de a stimula mândria românilor faţă de valorile olimpice şi a încuraja practicarea sportului la toate nivelurile.
Despre GDF SUEZ Energy România
Filială a primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri, GDF SUEZ Energy România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact :
Ramona Sărărescu
Project Manager Comunicare
Tel : 021 301 30 93
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.ro
Rezultatele acţiunii de igienizare din Valea Teleajenului 12-06-2011ViitorPlus, voluntarii GDF SUEZ Energy România şi localnicii au igienizat Valea Teleajenului în data de 11 iunie
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă – împreună cu GDF SUEZ Energy România au încheiat derularea unei etape importante a proiectului „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, respectiv igienizarea zonei Măneciu-Cheia.
Proiectul „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, o iniţiativă menită să sensibilizeze publicul larg privind protecţia mediului înconjurător, a fost lansat oficial pe 11 mai în București şi în Ploiești în data de 7 iunie. Proiectul se derulează încă de la începutul acestui an, etapele anterioare fiind pași bine gândiți într-o construcție menită să producă rezultate cu impact pe termen lung.
Etapa derulată sâmbătă, 11 iunie, în zona Măneciu-Cheia, a reunit peste 400 de voluntari ai ViitorPlus, angajați ai companiei GDF SUEZ Energy România, localnici, autorități locale, elevi, evenimentul bucurându-se de participarea Iulianei Tudor, eco-ambasador extraordinar al proiectului.
Echipele de voluntari au fost coordonate de ViitorPlus împreună cu cei 50 de eco-ambasadori recrutați dintre elevii din zonă și instruiți în timpul derulării proiectului.
În urma eforturilor depuse de către voluntarii participanţi, s-au colectat 1100 de saci, însemnând un volum de aproximativ 132 de metri cubi de deșeuri, dintre care aproape jumătate au fost transportate către centre de reciclare.
În cadrul proiectului ,,Valea Teleajenului-ECOmunitatea ta !’’, în zona Măneciu-Cheia au fost montate containere destinate colectării selective a deșeurilor de plastic și metal în 7 puncte de-a lungul acestui traseu, iar turiștii și localnicii au fost încurajați să le folosească pentru a putea beneficia de un mediu înconjurător mai curat.
Autoritățile locale au preluat infrastructura creată și s-au angajat că vor supraveghea utilizarea corectă a containerelor de colectare selectivă.
Unul dintre cele mai importante obiective ale acestui proiect este ca infrastructura creată, sesiunile de instruire derulate, zilele de informare a turiștilor asupra colectării selective a deșeurilor, acțiunea de igienizare, monitorizarea rezultatelor și implicarea grupurilor de lucru în proiect (voluntari, localnici, autorități, turiști, elevi, experți) să aibă impact pe termen lung în zona Valea Teleajenului.
În etapele premergătoare acţiunii de igienizare, voluntarii ViitorPlus au informat peste 800 de turiști din zonă privind colectarea selectivă a deșeurilor şi importanţa reciclării ă și au împărțit Harta Reciclării, instrument de identificare a locurilor în care pot fi lăsate deşeurile colectate selectiv pentru reciclare.
Harta poate fi oricând gasită la adresa www.hartareciclarii.ro, precum şi accesând link-urile prezente pe website-urile www.ecomunitateata.ro, www.viitorplus.ro şi www.gdfsuez-energy.ro .
Proiectul continuă până în septembrie cu etapa de monitorizare a rezultatelor obținute pe Valea Teleajenului, monitorizare făcută de asociația ViitorPlus și sprijinită de cei 50 de eco-ambasadori din zonă.
***
GDF SUEZ Energy Romania este filiala primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri şi unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România, a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie.
Printre proiectele de responsabilitate socială derulate de către companie amintim: programul educaţional privind sursele de energie şi utilizarea lor ,,Întalnire cu energia’’, programul educaţional ,,Educaţie prin turism’’, parteneriatul încheiat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec privind acţiunea de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili în 42 de locaţii din zona de activitate a companiei.
Pentru mai multe detalii puteţi accesa secţiunea de responsabilitate socială la link-ul http://www.gdfsuez-energy.ro/corporate/corporate/responsabilitate-sociala.
Persoana de contact GDF SUEZ Energy România:
Ramona Sărărescu, tel. 021 301 30 93, ramona.sararescu@gdfsuez.ro
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă este o organizaţie nonprofit care derulează din 2006 proiecte de împădurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare şi dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încâlzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite judeţe ale ţării precum, Constanţa, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj şi Teleorman sau în Bucureşti. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizaţiei de până acum sunt „Adoptă un copac!”, „Sacoşa de pânz㔺i „Recicleta”.
Pentru mai multe detalii privind proiectele ViitorPlus puteţi accesa www.viitorplus.ro
Persoana de contact ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă: Teodora Pălărie, tel. 0735 854 169 teodora.palarie@viitorplus.ro
- Lansare proiect "Valea Teleajenului - ECOmunitatea Ta !" 11-05-2011
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă – împreună cu GDF SUEZ Energy România lansează oficial astăzi, 11 mai, o nouă iniţiativă menită să ajute românii să se implice activ în îngrijirea naturii: proiectul „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, susţinut şi de Iuliana Tudor, vedeta postului public de televiziune.
Proiectul „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!” se desfăşoară în zona Măneciu-Cheia şi vizează comunităţile locale din zonă şi turiştii care vizitează această regiune. Această iniţiativă este o etapă-pilot a unui program pe care ViitorPlus intenţionează să îl extindă în ţară.
,,Valea Teleajenului-ECOmunitatea ta !’’ este un proiect complex având 3 direcţii de acţiune majore:
- educarea, informarea şi sensibilizarea locuitorilor din zona Valea Teleajenului şi a turiştilor privind necesitatea colectării deşeurilor în spaţiile special amenajate în vederea reciclării şi păstrării curăţeniei; în acest sens, în luna aprilie, 1000 de elevi din zona respectivă -reprezentând peste 60% din elevii care studiază în Măneciu- au participat la sesiuni educaţionale privind aceste aspecte;
- lansarea şi distribuirea Hărţii Reciclării în varianta tipărită şi on-line– un instrument inedit şi util care vine în întâmpinarea nevoilor de informare a populaţiei cu privire la centrele de colectare a deşeurilor din zonele oraşelor Bucureşti şi Ploieşti;
- acţiunea de igienizare a a zonelor de agrement de pe Valea Teleajenului din data de 11 iunie.
Proiectul abordează şi propune soluţii pentru două probleme stringente ale comunităţilor locale din România: colectarea selectivă a deşeurilor şi curăţenia zonelor de agrement. România colectează anual doar 1% din deşeuri în vederea reciclării acestora, în condiţiile în care ţinta ţărilor membre ale Uniunii Europene este de a recicla 50% din deşeurile menajere până în 2020[i]. Zonele de agrement atrag turişti din diferite oraşe, iar aceştia nu-şi asumă responsabilitatea pentru păstrarea curăţeniei zonelor respective. De aceea, proiectul îşi propune să sensibilizeze şi să responsabilizeze, localnicii şi turiştii, deopotrivă, privind păstrarea curăţeniei în spaţiile de agrement şi încurajarea reciclării prin informarea publicului larg în privinţa localizarii diferitelor centre de colectare selectivă.
În cadrul acestui program, a fost lansat astăzi şi blog-ul www.ecomunitateata.ro , unde vor fi descrise în amănunt etapele proiectului şi unde cei interesaţi pot găsi detaliile privind acţiunii de igienizare din data de 11 iunie.
ViitorPlus lansează totodată un instrument inovator, practic şi util locuitorilor şi turiştilor din oraşele Bucureşti si Ploieşti, o premieră în România – Harta Reciclării. Pe această hartă, care va putea fi gasită în variantă tipărită şi on-line, vor fi identificate toate centrele de colectare a tuturor deşeurilor reciclabile din zonele Bucureşti şi Ploieşti (puncte stradale, magazine şi depozite de colectare).
Harta Reciclării va fi distribuită în cadrul activităţilor de informare destinate turiştilor derulate în luna mai şi în cadrul evenimentului de igienizare din 11 iunie. Începand de astazi, ea poate fi accesată online la adresa www.hartareciclarii.ro, precum şi accesând link-urile prezente pe website-urile www.ecomunitateata.ro, www.viitorplus.ro şi www.gdfsuez-energy.ro.
O dată la şase luni, adresele punctelor de colectare indicate pe Harta Reciclării vor fi verificate pe teren, complet sau prin sondaj.
Acţiunile din cadrul proiectului sunt sprijinite de către autorităţile locale şi instituţiile de învăţământ din zonă care doresc să facă din comunitatea lor un mediu mai sănătos de care să se bucure în mod responsabil.
,,Am ales să susţinem acest proiect din două motive: protecţia mediului înconjurător reprezintă o axă majoră a politicii noastre de responsabilitate socială şi angajaţii noştri au solicitat să se implice în astfel de proiecte, conştienţi de rolul pe care îl au în misiunea de a păstra un mediu curat pentru generaţiile viitoare. Compania încurajează constant voluntariatul intern şi de la an la an avem un număr tot mai mare de colegi care se implică în diferite proiecte derulate împreună cu partenerii noştri. Pentru acţiunea din 11 iunie, aproximativ o sută dintre angajaţii noştri din Ploieşti şi Bucureşti vor participa la proiectul „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, a declarat Eric Stab, Preşedintele Consiliului de Administraţie al GDF SUEZ Energy România.
Iuliana Tudor a spus: “Pentru mine, faptul că am devenit mamă este o motivaţie extrem de puternică să fac orice efort să ajut societatea românească să meargă pe un drum bine ales. Cred că o atitudine corectă faţăa de tot ce ne înconjoară implică obligatoriu grija de natură, de resurse, de cei mai necăjiţi. Cum proiectul lansat astăzi se desfăşoară şi în zona şi pentru zona unde m-am născut şi am copilărit – în judeţul Prahova, cât şi acolo unde trăiesc acum – Bucureşti, mă implic şi îl susţin cu mare drag şi îi rog pe toţi cei care pot ajuta la rândul lor, să facă la fel. Ideal, un mediu înconjurător dezvoltat armonios în următorii ani ne va dovedi că am mers pe drumul bun.”
Dr. Teodora Pălărie, Vicepreşedinte al ViitorPlus, a declarat: “2011 este Anul European al Voluntariatului. Proiectul pe care îl lansăm astăzi, „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, se desfăşoară cu sprijinul voluntarilor: localnici, turişti, angajaţi ai GDF SUEZ Energy România, autorităţi, instituţii locale, studenţi şi bineînţeles, al Iulianei Tudor, partenerul nostru extraordinar în acest proiect. Proiectele noastre aşa se desfăşoară mereu – adunăm laolaltă reprezentanţi ai cât mai multor grupuri sau instituţii şi le propunem să lucrăm împreună pentru un scop comun şi simplu: dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti. Îmi place să cred ca în cei 5 ani de cand existăm, noi am descoperit o formulă magică - toate proiectele noastre au avut succes şi toţi cei pe care i-am cooptat vreodată alături de noi au lucrat şi lucrează din greu şi foarte bine împreună, fie că sunt directori de instituţii, angajaţi ocupaţi, oameni săraci sau tineri dornici să ajute.”
[1] http://ec.europa.eu/environment/waste/pdf/WASTE%20BROCHURE.pdf
***
GDF SUEZ Energy Romania este filiala primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri şi unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.
Printre proiectele de responsabilitate socială derulate de către companie amintim: programul educaţional privind sursele de energie şi utilizarea lor ,,Întalnire cu energia’’, programul educaţional ,,Educaţie prin turism’’, parteneriatul încheiat cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec privind acţiunea de colectare a bateriilor şi acumulatorilor portabili în 42 de locaţii din zona de activitate a companiei.
Persoana de contact GDF SUEZ Energy România:
Ramona Sărărescu, tel. 021 301 30 93, ramona.sararescu@gdfsuez.ro
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă este o organizaţie nonprofit care derulează din 2006 proiecte de împădurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de confecţii textile naturale, construcţie de colectoare solare şi dotare a unor obiective sociale cu sisteme de încâlzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite judeţe ale ţării precum, Constanţa, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj şi Teleorman sau în Bucureşti. Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizaţiei de până acum sunt „Adoptă un copac!”, „Sacoşa de pânz㔺i „Recicleta”.
Pentru mai multe detalii privind proiectele ViitorPlus puteţi accesa www.viitorplus.ro
Persoana de contact ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă:
Teodora Pălărie, tel. 0735 854 169 teodora.palarie@viitorplus.ro
Program casierii GDF SUEZ Energy România în data de 13 mai 10-05-2011În data de 13 mai 2011 centrele de primire clienţi ale GDF SUEZ Energy România (fostul Distrigaz Sud) vor fi închise. Această măsură a fost necesară pentru efectuarea unor operaţiuni de îmbunătăţire a sistemului informatic, cu scopul de a creşte calitatea serviciilor oferite. Începând de luni, 16 mai, programul de funcţionare este cel normal, cunoscut de către clienţii noştri.
De asemenea, serviciul de call-center naţional apelabil la numărul unic de telefon 021 9366 sau prefix local + 936 pentru celelalte judeţe va fi indisponibil în data de 13 mai.
Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere.
Pentru intervenţiile în caz de urgenţă, Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România, asigură permanenţa prin echipele sale la numărul unic 021 9281 pentru Bucureşti sau prefix local + 928 pentru celelalte judeţe din aria de acoperire a Distrigaz Sud Reţele.
Reamintim faptul că GDF SUEZ Energy România pune la dispoziţia clienţilor săi peste 12.600 puncte de încasare a facturilor. Dintre modalităţile de plată oferite de către companie amintim:
- plata în numerar prin:
- agenţiile şi partenerii BRD Groupe Société Générale;
- agenţiile Băncii Transilvania, CEC BANK, Creditcoop şi MKB Romexterra Bank, Bancpost;
- automatele bancare Citibank Europe;
- automatele bancare Bancpost;
- comercianţii din reţeaua PayPoint;
- comercianţii din reţeaua Payzone;
- terminalele Rompay;
- în staţiile OMV, prin intermediul serviciului Westaco Express;
- în oficiile poştale prevăzute cu POS-uri.- debit direct (debitul direct este un serviciu gratuit pentru clienţii GDF SUEZ Energy România care au cont bancar la Bancpost*, BCR, BRD Groupe Société Générale, CEC BANK, ING Bank, Raiffeisen Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank);
- virament bancar (prin virament bancar se poate transfera valoarea facturii din orice cont curent către conturile GDF SUEZ Energy România pe baza codului de client);
- card bancar (poate fi folosit pentru achitarea facturii în cazul ATM-urilor BCR*, BRD Groupe Société Générale, ING Bank, MKB Romexterra Bank** din întreaga ţară, în reţeaua comercianţilor BRD Groupe Société Générale).
* aderarea la acest serviciu se poate face doar la sucursalele băncii;
** serviciu disponibil cu preaderare la bancă;GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Ramona Sărărescu
Project Manager Relaţii Publice
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 30 93
Caravana GDF SUEZ ajunge în Ploieşti pe 14 mai 09-05-2011Comitetul Olimpic şi Sportiv Român împreună cu GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova organizează ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’ în data de 14 mai, Bulevardul Independenţei, începând cu orele 9.00.
Evenimentul îşi propune să promoveze valorile olimpismului încurajând practicarea sportului de către amatori alături de sportivii de performanţă şi să sublinieze beneficiile activităţii sportive asupra sănătăţii corpului omenesc.
În cadrul evenimentului vor fi organizate următoarele competiţii : Cros Juniori organizat pe 3 tranşe de vârstă (8-9 ani, 10-11 ani, 12-14 ani), un Cros Open destinat participanţilor cu vârsta minimă de 16 ani, un Concurs de role (10-14 ani) precum şi ateliere sportive: handbal, baschet, badminton şi tenis de masă.
Câştigătorii competiţiilor vor primi premii iar pentru participanţii atelierelor de sport va fi organizată o tombolă cu premii constând în articole sportive.
Alături de participanţi vor fi prezenţi la eveniment nume sonore din sportul românesc precum : Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Violeta Beclea (vicecampioană olimpică atletism), Octavian Bellu (antrenor lotul olimpic feminin de gimnastică), Leonard Doroftei (medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice box), Anamaria Tămîrjan (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice gimnastică artistică), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism), Corina Ungureanu (campioană mondială la gimnastică artistică), dar şi membri ai loturilor naţionale şi olimpice de pe plan local, activând în diverse sporturi.
Evenimentul de la Ploieşti este al doilea dintr-o serie de manifestări sportive denumite generic ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’, ce se vor derula în mai multe oraşe pe tot parcursul anului 2011.
,,Pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, parteneriatul cu GDF SUEZ ne conferă posibilitatea de a pune mai bine în valoare modelele olimpice din România şi încurajarea tinerilor care doresc să urmeze exemplul campionilor în sport. În România există mult potenţial sportiv şi suntem convinşi că alături de GDF SUEZ vom descoperi nenumărate surse de energie şi succes’’ a declarat Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
,,Anul acesta este prima ediţie a Caravanei olimpice GDF SUEZ şi am început cu oraşul Craiova pe 10 aprilie. Continuăm cu municipiul Ploieşti deoarece este un simbol al sportului românesc prin performanţele sale remarcabile la baschet, gimnastică, box şi handbal, fiind o pepinieră de lansare a multor sportivi de performanţă. Susţinerea acestui eveniment confirmă dorinţa GDF SUEZ de a sprijini fenomenul olimpic din România şi promovarea valorilor olimpismului. Grupul GDF SUEZ îşi demonstrează astfel angajamentul de a promova practicarea sportului la toate nivelurile’’ a declarat Yvonnick David, Director General GDF SUEZ Energy România.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploieşti, Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Poliţiei locale Ploieşti şi Serviciului de Gospodărire Urbană Ploieşti.
,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’ este o componentă a programului ,,Energie pentru performanţă’’, în cadrul parteneriatului dintre GDF SUEZ Energy România şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, semnat în septembrie 2010. Structura acestui program are la bază două componente: susţinerea financiară a sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi organizarea de evenimente dedicate publicului larg, cu participarea sportivilor de performanţă din dorinţa de a stimula mândria românilor faţă de valorile olimpice şi a încuraja practicarea sportului la toate nivelurile.
Despre GDF SUEZ Energy România
Filială a primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri, GDF SUEZ Energy România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact :
Ramona Sărărescu
Project Manager Comunicare
Tel : 021 301 30 93
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.ro
Program GDF SUEZ Energy România în perioada sărbătorilor de Paşte 21-04-2011Va informăm ca în perioada 25-26 aprilie 2011 centrele de primire clienţi si call-center-ul GDF SUEZ Energy România (fostul Distrigaz Sud) vor fi închise. Începând de miercuri, 27 aprilie, programul de funcţionare este cel normal, cunoscut de către clienţii noştri.
Pentru intervenţiile în caz de urgenţă, Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România, asigură permanenţa prin echipele sale la numărul unic 021 9281 pentru Bucureşti sau prefix local + 928 pentru celelalte judeţe din aria de acoperire a Distrigaz Sud Reţele.
Reamintim faptul că GDF SUEZ Energy România pune la dispoziţia clienţilor săi mijloace de plată diversificate precum :
- plata în numerar prin :
- agenţiile şi partenerii BRD Groupe Société Générale;
- agenţiile Băncii Transilvania, CEC BANK, Creditcoop şi MKB Romexterra Bank, Bancpost;
- automatele bancare Citibank Europe;
- automatele bancare Bancpost;
- comercianţii din reţeaua PayPoint;
- comercianţii din reţeaua Payzone;
- în staţiile OMV, prin intermediul serviciului Westaco Express;
- în oficiile poştale prevăzute cu POS-uri.- debit direct (debitul direct este un serviciu gratuit pentru clienţii GDF SUEZ Energy România care au cont bancar la Bancpost*, BCR, BRD Groupe Société Générale, CEC BANK, ING Bank, Raiffeisen Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank);
- virament bancar (prin virament bancar se poate transfera valoarea facturii din orice cont curent către conturile GDF SUEZ Energy România pe baza codului de client);
- card bancar (poate fi folosit pentru achitarea facturii în cazul ATM-urilor BCR*, BRD Groupe Société Générale, ING Bank, MKB Romexterra Bank** din întreaga ţară, în reţeaua comercianţilor BRD Groupe Société Générale).
* aderarea la acest serviciu se poate face doar la sucursalele băncii;
** serviciu disponibil cu preaderare la bancă;GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie.Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Amalia Anghel
Responsabil comunicare
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 310 23 93
amalia.anghel@gdfsuez.ro
Caravana olimpică GDF SUEZ’’ debutează la Craiova pe 10 aprilie ! 08-04-2011Comitetul Olimpic şi Sportiv Român împreună cu GDF SUEZ Energy România şi în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj organizează ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’ în data de 10 aprilie, în Parcul Tineretului, începând cu orele 9.00.
Evenimentul îşi propune să promoveze valorile olimpismului încurajând practicarea sportului de către amatori şi sportivii de performanţă şi să sublinieze beneficiile activităţii sportive asupra sănătăţii corpului omenesc.
În cadrul evenimentului vor fi organizate activităţi sportive precum handbal, badminton, tenis de masă, tenis de câmp, streetball, volei şi fotbal mixt şi 2 competiţii de cros : un cros pentru copii organizat pe 3 tranşe de vârstă (8-14 ani) şi un Open Cros la care se pot înscrie participanţii cu vârsta de peste 18 ani.
Câştigătorii celor 2 crosuri vor fi premiaţi iar pentru practicanţii activităţilor sportive va fi organizată o tombolă cu premii constând în articole sportive.
Alături de participanţi vor fi prezenţi la eveniment nume sonore din sportul românesc precum Violeta Beclea (vicecampioană olimpică atletism), Doina Melinte (campioană olimpică atletism), Cristiana Cojocaru (medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice), Natalia Andrei (campioană europeană atletism), Otilia Bădescu (campioană europeană la tenis de masă), Ionela Tîrlea (vicecampioană olimpică atletism) dar şi membri ai loturilor naţionale şi olimpice de pe plan local, activând în diverse sporturi.
Evenimentul de la Craiova este primul dintr-o serie de manifestări sportive denumite generic ,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’, ce se vor derula în mai multe oraşe pe tot parcursul anului 2011.
,,Pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, parteneriatul cu GDF SUEZ ne conferă posibilitatea de a pune mai bine în valoare modelele olimpice din România şi încurajarea tinerilor care doresc să urmeze exemplul campionilor în sport. În România există mult potenţial sportiv şi suntem convinşi că alături de GDF SUEZ vom descoperi nenumărate surse de energie şi succes’’ a declarat Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
,,Anul acesta este prima ediţie a Caravanei olimpice GDF SUEZ şi ne bucurăm că începem cu municipiul Craiova, fiind o pepinieră de lansare a multor sportivi de performanţă şi în acelaşi timp unul dintre cele mai mari oraşe din sudul României. Susţinerea acestui eveniment confirmă dorinţa GDF SUEZ de a sprijini fenomenul olimpic din România şi promovarea valorilor olimpismului. Grupul GDF SUEZ îşi demonstrează astfel angajamentul de a promova practicarea sportului la toate nivelurile’’ a declarat Yvonnick David, Director General GDF SUEZ Energy România.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Academiei Olimpice Filiala Dolj, Clubului Sportiv Municipal Craiova şi Clubului Sportiv Şcolar Craiova.
,,Caravana olimpică GDF SUEZ’’ este o componentă a programului ,,Energie pentru performanţă’’, în cadrul parteneriatului dintre GDF SUEZ Energy România şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, semnat în septembrie 2010. Structura acestui program are la bază două componente: susţinerea financiară a sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi organizarea de evenimente dedicate publicului larg, cu participarea sportivilor de performanţă din dorinţa de a stimula mândria românilor faţă de valorile olimpice şi a încuraja practicarea sportului la toate nivelurile.
Despre GDF SUEZ Energy România
Filială a primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri, GDF SUEZ Energy România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact :
Ramona Sărărescu
Project Manager Comunicare
Tel : 021 301 30 93
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.ro
- GDF SUEZ, Iberdrola şi RWE decid să nu mai continue participarea la proiectul nuclear de la Cernavodă 20-01-2011
Din 2008, GDF SUEZ, Iberdrola şi RWE, alături de alţi investitori internaţionali, au fost parteneri cu SN Nuclearelectrica pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la centrala Cernavodă.
Incertitudinile economice şi cele privind piaţa de energie, în marea lor parte cauzate de criza financiară actuală, nu pot fi conciliate cu necesarul de capital pentru dezvoltarea unui nou proiect nuclear.
În consecinţă, conform propriilor politici de investiţii, companiile GDF SUEZ, Iberdrola şi RWE au decis să nu mai continue participarea la acest proiect.
Această decizie nu pune la îndoială calitatea tehnică a proiectului, recent recunoscută de Comisia Europeană, şi nici angajamentul Grupurilor GDF SUEZ, Iberdrola sau RWE de a se dezvolta pe piaţa de energie din România.
GDF SUEZ, Iberdrola şi RWE vor continua să se implice în noi proiecte din domeniul nuclear în alte ţări.
Despre GDF SUEZ:
GDF SUEZ înscrie creşterea responsabilă ca pilon al activităţilor sale pentru a răspunde celor mai importante mize energetice şi de mediu: cererea de energie, asigurarea securităţii de aprovizionare, lupta împotriva schimbărilor climatice şi optimizarea utilizării resurselor. Grupul propune soluţii performante şi inovatoare clienţilor casnici, colectivităţilor si persoanelor juridice pe baza unui portofoliu de aprovizionare cu gaze diversificat, a unui parc de producţie de electricitate flexibil şi slab emiţător de CO2 precum şi a unei expertize unice în patru sectoare cheie : gazele naturale lichefiate, serviciile de eficienţă energetică, producţia independentă de electricitate şi serviciile de mediu. GDF SUEZ are 200 650 de angajaţi în întreaga lume, raportat la o cifră de afaceri de 79,9 miliarde de euro în 2009. Cotat la Bruxelles, Luxemburg şi Paris, Grupul este reprezentat de principalii indicatori internaţionali : CAC 40, BEL 20, DJ Stoxx 50, DJ Euro Stoxx 50, Euronext 100, FTSE Eurotop 100, MSCI Europe, ASPI Eurozone şi ECPI Ethical Index EMU.
Contact presă:
Tel România: +40 213102391
+40 749692020
E-Mail: amalia.anghel@gdfsuez.ro
Investor Relations contact :
Tel: +33 (0)1 44 22 66 29
E-Mail: ir@gdfsuez.com
Despre RWE:
RWE se numără printre primele 5 companii de electricitate şi gaze din Europa. Grupul este activ în producţia, trading-ul, transportul şi comercializarea de electricitate şi gaze naturale. Peste 70.000 de angajaţi deservesc peste 16 milioane de clienţi în sectorul electricităţii şi circa 8 milioane de clienţi în domeniul gazelor naturale. În anul fiscal 2009, RWE a înregistrat o cifră de afaceri de peste 48 de miliarde de euro. RWE a realizat învestiţii record. Aproximativ 7 miliarde de euro sunt alocate anual pentru investiţii în capacitatea de producţie a energiei care respectă mediul înconjurător, prezintă un mixt energetic flexibil, incluzând centrale, reţele de transport şi activităţi miniere. Peste 1,4 miliarde de euro din acestea este alocat dezvoltării energiilor regenerabile – în principal energie eoliană şi biomasă. RWE răspunde nevoilor clienţilor săi oferind produse noi în domeniul electricităţii, al gazelor naturale şi al serviciilor de eficienţă energetică pentru clienţii casnici şi industriali. În acest context, protecţia mediului înconjurător şi eficienţa energetică devin din ce în ce mai importante. Un alt sector cheie de dezvoltare este cel al maşinilor electrice.
Contact presă:
Martin Pack
Konzernpresse / Group Press Relations
T +49(0)201/12-15 385F +49(0)201/12-15 649
M +49(0)162/251 5850
Despre IBERDROLA :
IBERDROLA este o companie internaţională, listată la bursă, cu o tradiţie de 109 ani în dezvoltarea sectorului energetic şi oferirea de servicii de calitate în furnizarea energiei. În urma unei etape de dezvoltare internaţională începută în 2001, IBERDROLA este al cincilea grup în domeniul electricităţii după capitalizarea pe piaţă, cu o prezenţă în 40 de ţări şi peste 30 de milioane de clienţi. Este primul actor energetic în Spania, unul dintre cei mai mari operatori din Marea Britanie şi lider mondial în domeniul energiei eoliene. Filiala sa de proiectare este un lider mondial în acest sector, cu un portofoliu de proiecte incluzând energia nucleară, eoliană şi centrale cu ciclu combinat de gaz dezvoltate atât pentru IBERDROLA cât şi terţe părţi. Grupul are în prezent o capacitate instalată de 44,450 MW şi un mix de producere de energie eficient şi echilibrat, acesta cuprinzând 29,6% gaze naturale, 22,1% energie hidro, 27% energie eoliană şi 7,5% energie nucleară, făcând din grupul IBERDROLA actorul energetic care dovedeşte cel mai mare respect faţă de mediu. IBERDROLA este singura companie de utilităţi care a fost inclusă în indexul Dow Jones Sustainability încă de la crearea lui, în urmă cu 10 ani, şi care demonstrează un angajament pe termen lung pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Grupul este lider în numeroase proiecte tehnologice, incluzând captarea şi înmagazinarea de CO2, dezvoltarea de parcuri eoliene offshore, energie marină şi maşini electrice.
Contact presă:
Tel:+ 34 91 381 54 44
E-Mail: comunicacion@iberdrola.com
,,Întâlnire cu energia’’ şi-a desemnat câştigătorii concursului ,,Câştigă cu Metano’’ 16-11-2010GDF SUEZ Energy România împreună cu Chance for Life premiază în perioada 16 – 23 noiembrie câştigătorii concursului lansat în cadrul programului educaţional ,,Întâlnire cu energia’’.
Concursul ,,Câştigă cu Metano’’ din ediţia 2010 a programului a avut 2 componente : o etapă pe şcoală în care fiecare clasă a realizat un proiect comun, de echipă plecând de la tematicile programului şi o etapă pe clasă ce a cuprins un test individual de cunoştinţe având drept scop determinarea gradului de asimilare a cunoştinţelor transmise în cadrul programului.
Pentru concursul colectiv s-a acordat un premiu pe şcoală pentru cel mai bun proiect. Pentru concursul individual, au fost stabilite 3 premii pentru fiecare clasă. Premiile au constat în jocuri educaţionale, cărţi şi articole sportive. În afara acestor premii, fiecare elev participant la program a primit un kit al programului. În plus, în afara acestor premii, fiecare elev participant la program a primit un kit compus din broşura ,,Întâlnire cu energia’’, un orar şcolar, o diplomă de participare, un caiet dictando cu mascota programului, o cutie de creioana colorate, şi un joc-test despre gazul natural.
Rezultatele concursului pot fi consultate aici.
,,Ne-am bucurat să constatăm implicarea părinţilor şi a cadrelor didactice în elaborarea proiectelor colective şi astfel ne-am dat seama că mesajul nostru a ajuns şi la aceştia, nu doar la elevii angrenaţi în program. Felicităm câştigătorii desemnaţi în urma concursului individual şi a celui colectiv dar îi felicităm în aceeaşi măsură pe toţi elevii implicaţi în ediţia de anul acesta. Mulţumim inspectoratelor şcolare, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice pentru sprijinul acordat în implementarea programului’’ a declarat Yvonnick David, Directorul General al GDF SUEZ Energy România.
,,Întâlnire cu energia’’ este un program educaţional iniţiat de GDF SUEZ Energy România ce vizează transmiterea unui conţinut informaţional suplimentar elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural. Ediţia 2010 a programului a fost lansată în parteneriat cu Fundaţia Chance for Life şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în data de 5 octombrie.
Anul acesta programul s-a desfăşurat în 45 de şcoli din 6 oraşe: Bucureşti, Buzău, Craiova, Făgăraş, Ploieşti şi Slobozia. Aproximativ 3500 de elevi de clasa a IV-a au avut prima lor ,,Întâlnire cu energia’’ în luna octombrie în cadrul căreia au învăţat lucruri utile despre utilizarea surselor de energie.
Programul constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Prima lecţie a avut loc în săptămâna 4-8 octombrie iar cea de-a doua în săptămâna 18-22 octombrie. Lecţiile programului au fost susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi voluntarii Chance for Life.
Lansarea celei de-a patra ediţii a programului ,,Întâlnire cu energia’’ 05-10-2010GDF SUEZ Energy România, în parteneriat cu Fundaţia Chance for Life şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului lansează a patra ediţie a programului „Întâlnire cu energia”. Acesta este un program educaţional iniţiat de GDF SUEZ Energy România ce vizează transmiterea de informaţii elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural.
Anul acesta programul se va desfăşura în 45 de şcoli din 6 oraşe: Bucureşti, Buzău, Craiova, Făgăraş, Ploieşti şi Slobozia. Aproximativ 3500 de elevi de clasa a IV-a vor avea prima lor ,,Întâlnire cu energia’’ în luna octombrie în cadrul căreia vor învăţa lucruri utile despre utilizarea surselor de energie.
Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale GDF SUEZ Energy România şi, de această dată, compania şi-a îndreptat atenţia asupra celor mici, căci ei sunt cei care vor trebui să utilizeze în mod raţional resursele energetice. Motivul alegerii acestui segment de vârstă este acela că, în această perioadă, elevii primesc primele noţiuni despre mediul înconjurător, ştiinţă, poluare etc şi sunt în măsură să înţeleagă şi să asimileze cunoştinţele respective.
Programul constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extracţie până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Prima lecţie se va desfăşura în săptămâna 4-8 octombrie iar cea de-a doua în săptămâna 18-22 octombrie. Lecţiile programului vor fi susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi voluntarii Chance for Life. Pentru concretizarea noţiunilor predate, ei vor utiliza un set de planşe pedagogice, experimente şi jocuri, punând accept pe partea interactivă a lecţiilor.
În cadrul programului va fi lansat concursul ,,Câştigă cu Metano’’, acesta având 2 componente : o etapă pe şcoală în care elevii vor trebui să realizeze un proiect comun plecând de la tematicile programului şi un concurs individual cu 3 categorii de premii pentru fiecare clasă. În afara acestor premii, fiecare elev participant la program va primi un kit compus din broşura ,,Întâlnire cu energia’’, un orar şcolar, o diplomă de participare, un caiet dictando cu mascota programului, creioane colorate şi un joc-test despre gazul natural.
Lansat în octombrie 2007, proiectul pilot al programului s-a derulat în 40 de şcoli din Bucureşti, de el beneficiind aproximativ 3000 de copii. Ca urmare a feedback-ului pozitiv primit în urma proiectului pilot, în 2008 şi în 2009 programul ,,Întâlnire cu energia’’ a fost extins în peste 130 de şcoli din Bucureşti, Braşov, Ploieşti,Buşteni, Galaţi, Târgovişte, Tg-Jiu şi Sinaia. Mascota programului Metano, creată în 2007 în cadrul proiectului pilot de către o elevă participantă, reprezintă interfaţa informaţiilor transmise participanţilor.
Mai multe informaţii despre program puteţi afla aici.
Energie pentru performanţă – programul GDF SUEZ de susţinere a performanţei sportive în România 20-09-2010GDF SUEZ şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au semnat astăzi, 20 septembrie, un parteneriat cu o durată de doi ani pentru susţinerea mişcării olimpice şi a performanţelor sportivilor români.
Grupul GDF SUEZ este implicat de peste 20 de ani în parteneriate sportive puternice, încheiate pe termen lung. Grupul susţine sporturi populare, care respectă mediul înconjurător şi oferă o deschidere internaţională. Parteneriatele sportive ale GDF SUEZ se bazează pe o strategie pe termen lung şi care susţine sportul la toate nivelurile: sportivi de performanţă, tinere talente şi publicul larg. Actor energetic implicat în viaţa comunităţii, GDF SUEZ contribuie la dinamismul vieţii sportive locale, dezvoltând o strategie de sponsorizare sportivă adaptată la nivel local. Astfel, Grupul GDF SUEZ a încheiat peste 200 de parteneriate sportive atât în Franţa cât şi în străinătate.
,,Parteneriatul pe care tocmai l-am semnat astăzi vine să confirme dorinţa GDF SUEZ de a sprijini fenomenul olimpic din România şi promovarea valorilor olimpismului. Într-un context dificil din punct de vedere economic, Grupul GDF SUEZ îşi demonstrează angajamentul în susţinerea sportivilor de performanţă pentru a-şi atinge obiectivele profesionale’’ a declarat Yvonnick David, Director General GDF SUEZ Energy România.
,,Pentru Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, parteneriatul cu GDF SUEZ reprezintă posibilitatea de a pune mai bine în valoare modelele olimpice din România şi încurajarea tinerilor care doresc să urmeze exemplul campionilor în sport. Pe de altă parte, acest parteneriat este un bun exemplu pentru reorientarea interesului marilor companii către Mişcarea Olimpică din România şi, implicit, suportul acestora pentru promovarea valorilor şi a idealurilor olimpice’’ a declarat Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Structura parteneriatului are la bază două componente: susţinerea financiară a sportivilor de performanţă incluşi în programul Pol România şi evenimente dedicate atât sportivilor de performanţă cât şi publicului larg din dorinţa de a face să renască mândria românilor faţă de valorile olimpice. La evenimentele sportive vor participa figuri emblematice ale sportului românesc tocmai pentru a-i stimula pe tinerii sportivi de performanţă să preia ştafeta şi să ducă mai departe simbolurile şi tradiţia sportului românesc.
Filială a primei companii de utilităţi din lume după cifra de afaceri, GDF SUEZ Energy România este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. În 2009, GDF SUEZ Energy România a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Împreună investim în educaţie 08-09-2010Bucureşti, 6 Septembrie 2010 - UNICEF şi GDF SUEZ Energy România au semnat astăzi un parteneriat pentru creşterea participării şcolare şi prevenirea abandonului şcolar folosind modelul de intervenţie ZEP (Zone de Educaţie Prioritare).
GDF SUEZ Energy România va susţine timp de 2 ani proiectul derulat de UNICEF şi partenerii săi. Acesta va fi implementat în şcoli din 16 comunităţi dezavantajate din judeţele Braşov, Călăraşi, Covasna, Tulcea şi Vrancea cu scopul de a creşte participarea şcolară şi de a reduce numărul cazurilor de abandon în şcolile din aceste comunităţi.
Proiectul urmăreşte prevenirea abandonului şcolar prin intervenţii la nivelul şcolii (eficientizarea managementului şcolar, adaptarea curriculumului, metode de predare etc.), la nivelul familiei (sprijin acordat copiilor în activitatea lor educaţională, mediere şcolară, etc.) şi la nivelul comunităţii (mobilizarea comunităţii în vederea sprijinirii participării şcolare prin stimularea accesului copiilor din familiile dezavantajate la serviciile de bază). Proiectul va contribui la motivarea, formarea şi abilitarea profesorilor, a directorilor, a părinţilor şi a altor membri ai comunităţii în vederea implicării lor active în promovarea participării şcolare.
„În România există încă multe comunităţi cu o rată redusă a participării şcolare, copii care abandonează prematur sistemul de educaţie, copii neşcolarizaţi, cu rată redusă de frecventare a şcolii. Această situaţie generează un cerc vicios al sărăciei şi excluderii sociale şi este mult accentuată de criza economică. Parteneriatul semnat astăzi cu GDF SUEZ Energy România reprezintă un prim pas în mobilizarea sectorului privat şi a comunităţilor pentru a asigura accesul la educaţie de calitate pentru toţi copiii. Educaţia oferă cheia care deschide porţi în viaţă iar GDF SUEZ Energy România este gata să investească în viitor pentru că Viitorul copiilor începe la şcoală”, a declarat Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney.
,,Educaţia reprezintă o direcţie strategică a politicii noastre de responsabilitate socială şi de aceea am ales să susţinem acest proiect care pune accent pe mobilizarea tuturor actorilor implicati, la nivelul familiei, scolii şi al comunităţii. Suntem convinşi că putem contribui la o viaţă mai bună a copiilor prin facilitarea accesului la educaţie, astfel încât să-şi poată croi un drum în viaţă’’ a declarat Yvonnick David, director general al GDF SUEZ Energy Romania.
În România 2 copii din 10 părăsesc şcoala înainte de clasa a 8-a. Rata oficială de abandon şcolar pentru cursul elementar şi gimnazial a atins 1,9% în anul şcolar 2007/2008. Fenomenul este mai frecvent la gimnaziu (2,2%), în zonele rurale (2,2%) şi mai frecvent în cazul băieţilor (2,2%). În termeni de cifre, se estimează că în ultimii 10 ani doar, între 300.000 şi 400.000 de elevi au abandonat educaţia obligatorie.
În anul şcolar 2010/2011 aproximativ 5.000 de copii vor fi beneficiarii acestui proiect care îşi propune transformarea şcolilor într-un mediu prietenos prin implicarea activă a tuturor actorilor: personal didactic, elevi, părinţi şi alţi membri ai comunităţii.
- GDF SUEZ Energy România accesează fonduri europene pentru formarea angajaţilor 20-08-2010
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013
Axa prioritară nr. 3 ,,Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor’’
Domeniul major de intervenţie 3.2 ,,Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi
pentru promovarea adaptabilităţii’’
Titlul proiectului: ,,Îmbunătăţirea competenţelor, flexibilităţii şi performanţelor angajaţilor,
în vederea adaptării la actualul context socio-economic.’’
Contract nr.: POSDRU/77/3.2/A/51593
,,Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor
Umane 2007- 2013"
"Investeşte în oameni!"
GDF SUEZ Energy România accesează fonduri europene pentru formarea angajaţilor
GDF SUEZ Energy România a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare de 4.040.261,44 lei din Fondul Social European şi bugetul naţional în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Finanţarea este destinată implementării programului de formare profesională ,,Îmbunătăţirea competenţelor, flexibilităţii şi performanţelor angajaţilor, în vederea adaptării la actualul context socio-economic’’. Programul vizează perfecţionarea abilităţilor şi a competenţelor profesionale pentru 220 de angajaţi din cadrul Direcţiei Clienţi Rezidenţiali şi Business.
Din suma totală a proiectului de 6,938,805.85 lei, valoarea fondurilor europene nerambursabile este de 4.040.261,44 lei, iar contribuţia financiară a companiei este de 2.898.544, 41 lei.
,,Angajaţii reprezintă cea mai importantă resursă a unei companii. Evoluţia mediului economic şi creşterea competitivităţii în domeniul nostru de activitate implică o adaptare continuă a proceselor şi a competenţelor.Am conceput acest program de formare profesională în vederea perfecţionării angajaţilor pentru a răspunde aşteptărilor clienţilor noştri. Programul se încadrează în strategia noastră de resurse umane care pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităţilor şi a competenţelor angajaţilor’’ a declarat Yvonnick David, Directorul General al GDF SUEZ Energy România.
Programul se va desfăşura până în februarie 2012. Pentru acest proiect au fost selectaţi anagajaţii care constituie interfaţa cu clienţii companiei în vederea dezvoltării competenţelor de relaţionare cu clienţii. Astfel, ei vor urma cursuri din domeniul comunicării, relaţiei cu clienţii, tehnici de feedback şi managementul timpului.
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. Începând cu anul 2009, compania a intrat pe piaţa furnizării de energie electrică pentru segmentul BtoB.Obiectivul companiei este de a-şi consolida poziţia pe piaţa energetică din România.
Unul dintre primii actori energetici la nivel mondial, GDF SUEZ este prezent pe întregul lanţ energetic, în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale, de la producţie până la vânzare. Înscriind dezvoltarea responsabilă în centrul activităţilor sale, Grupul are drept misiune să răspundă provocărilor majore ale viitorului: cererea de energie, garantarea siguranţei în aprovizionare, combaterea schimbărilor climatice şi utilizarea eficientă a resurselor.
Contact
Mihaela Botezatu
Manager de Proiect
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 21 88
Program GDF SUEZ Energy România 30-04-2010În perioada sărbătorilor de Paşte, programul de lucru al centrelor de primire clienţi GDF SUEZ Energy România (fostul Distrigaz Sud) este următorul:
- 2 aprilie - între orele 8.00 - 17.00;
- 3, 5 şi 6 aprilie - spaţiul recepţie clienţi si încasare facturi este închis;
- începând cu data de 7 aprilie programul de funcţionare este cel normal, cunoscut de către clienţii noştri.
Reamintim faptul că GDF SUEZ Energy România pune la dispoziţie clienţilor săi mijloace de plată diversificate precum :
1. plata în numerar prin :- agenţiile şi partenerii BRD Groupe Société Générale;
- agenţiile Băncii Transilvania, CEC BANK, Creditcoop şi MKB Romexterra Bank, Bancpost;
- automatele bancare Citibank Europe;
- comercianţii din reţeaua PayPoint;
- comercianţii din reţeaua Payzone;
- în staţiile OMV, prin intermediul serviciului Westaco Express;
- în oficiile poştale prevăzute cu POS-uri.
2. debit direct (debitul direct este un serviciu gratuit pentru clienţii GDF SUEZ Energy România care au cont bancar la Bancpost*, BCR, BRD Groupe Société Générale, CEC BANK, ING Bank, Raiffeisen Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank);
3. virament bancar (prin virament bancar se poate transfera valoarea facturii din orice cont curent către conturile GDF SUEZ Energy România pe baza codului de client);
4. card bancar (poate fi folosit pentru achitarea facturii în cazul ATM-urilor BCR*, BRD Groupe Société Générale, ING Bank, MKB Romexterra Bank** din întreaga ţară, în reţeaua comercianţilor BRD Groupe Société Générale).
* aderarea la acest serviciu se poate face doar la sucursalele băncii;
** serviciu disponibil cu preaderare la bancă;Pentru intervenţiile în caz de urgenţă, Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România, asigură permanenţa prin echipele sale la numărul unic 021 9281 pentru Bucureşti sau prefix local + 928 pentru celelalte judeţe din aria de acoperire a Distrigaz Sud Reţele.
_________
GDF SUEZ Energy România, filială a Grupului GDF SUEZ, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România având 1,3 milioane de clienţi. Distrigaz Sud Reţele, filiala de distribuţie a GDF SUEZ Energy România a fost înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de comercializare de cea de distribuţie. Distrigaz Sud Reţele, deserveşte 18 judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti, gestionând o reţea de distribuţie de aproximativ 16.000 km. Judeţele deservite de către companie sunt : Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea.
Contact
Ramona Sărărescu
Ofiţer relaţii cu mass-media
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 30 93
ramona.sararescu@gdfsuez.roRevizia/verificarea instalaţiei de utilizare a gazelor naturale 05-11-2009În conformitate cu prevederile legale, consumatorii sunt obligaţi să efectueze operaţiunile de verificare şi revizie a instalaţiilor pe bază de gaze naturale, putând alege oricare dintre firmele autorizate de ANRE în acest sens.
În vederea îndeplinirii obligaţiilor legale, GDF SUEZ Energy România pune la dispoziţia clienţilor săi 5 pachete pentru confort şi siguranţă, prin intermediul ofertelor Asigaz Habitat şi Asigaz Rezident.
GDF SUEZ Energy România lansează programul educaţional ,,Întâlnire cu energia’’ în oraşele Buşteni,Sinaia, Galaţi, Târgovişte şi Tg-Jiu 05-10-2009„Întâlnirea cu energia" este un proiect educaţional iniţiat de GDF SUEZ Energy România şi Distrigaz Sud Reţele, ce vizează transmiterea de informaţii elevilor claselor a IV-a, despre sursele de energie în general, cu accent pe gazul natural.
Educaţia constituie una dintre direcţiile strategice de responsabilitate socială ale GDF SUEZ Energy România şi, de această dată, compania şi-a îndreptat atenţia asupra celor mici, căci ei sunt cei care vor trebui să utilizeze în mod raţional resursele energetice şi să protejeze astfel mediul înconjurător. Motivul alegerii acestui segment de vârstă este acela că, în această perioadă, elevii primesc primele noţiuni despre mediul înconjurător, ştiinţă, poluare etc şi sunt în măsură să înţeleagă şi să asimileze cunoştinţele respective.
Programul constă în două lecţii privind tipurile de energie, drumul gazului natural de la extragere până în locuinţe, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural. Prima lecţie se va desfăşura în săptămâna 5-9 octombrie iar cea de-a doua în săptămâna 19-23 octombrie. Lecţiile programului vor fi susţinute de către angajaţii GDF SUEZ Energy România şi Distrigaz Sud Reţele. Pentru concretizarea noţiunilor predate, ei vor utiliza un set de trei planşe pedagogice, experimente şi jocuri.
La sfârşitul celei de-a doua lecţii predate va fi organizat un concurs-test pentru elevi. În cadrul concursului vor fi acordate 3 premii şi 2 menţiuni pentru fiecare clasă. În plus, în afara acestor premii, fiecare elev participant la program va primi un kit compus din broşura ,,Întâlnire cu energia'', un orar şcolar, o diplomă de participare, un caiet dictando cu mascota programului, creioane colorate, etichete şcolare şi un joc-test despre gazul natural.
Lansat în octombrie 2007, proiectul pilot al programului s-a derulat în 40 de şcoli din Bucureşti, de el beneficiind aproximativ 3000 de copii. Ca urmare a feedback-ului pozitiv primit în urma proiectului pilot, în 2008 programul ,,Întalnire cu energia'' a fost extins la 60 de şcoli participante din Bucureşti, 20 de şcoli din Braşov şi 20 de şcoli din Ploieşti.
În 2009 programul continuă în 5 oraşe: Buşteni, Galaţi, Târgovişte, Tg-Jiu şi Sinaia. GDF SUEZ Energy România şi Distrigaz Sud Reţele, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Dâmboviţa, Galaţi, Gorj şi Tg-Jiu au ales 30 de şcoli pentru ediţia din acest an. Astfel, aproximativ 2000 de elevi de clasa a IV-a vor avea prima lor ,,Întâlnire cu energia'' în luna octombrie.
Mascota programului Metano, creată în 2007 în cadrul proiectului pilot de către o elevă participantă, reprezintă interfaţa informaţiilor transmise. Site-ul www.metano.ro a fost creat în cadrul acestui proiect tocmai pentru a putea transmite informaţiile din program şi în mediul on-line.
Pentru informaţii privind programul ,,Întâlnire cu energia'', puteţi consulta site-ul www.gdfsuez-energy.ro, secţiunea responsabilitate socială sau www.metano.ro.
Contact GDF SUEZ Energy România
Ramona Sararescu
Ofiţer relaţii mass-media
Tel: 021 301 30 93
Fax 021 301 22 03
E-mail : ramona.sararescu@gdfsuez.roSistare furnizare gaze naturale către CET SA Braşov 22-06-2009În urma întâlnirii din data de 17.06.2009 între reprezentanţii SC GDF SUEZ Energy România SA şi ai Consiliului Local Braşov cu privire la datoria înregistrată de SC CET SA BRAŞOV, s-a luat decizia de a sista furnizarea gazelor naturale în data de 25.06.2009, ora 9.00, către 8 puncte de consum, cel mai important dintre acestea fiind CET Braşov.
Aceste puncte de consum deservesc asociaţiile de locatari ale SC CET SA BRAŞOV care au înregistrat datorii către furnizorul de agent termic de la începutul anului şi până în prezent. Datoria totală a SC CET SA Braşov către GDF SUEZ Energy România reprezintă peste 60 milioane de lei, fără penalităţi.Contact
Ramona Sărărescu
Ofiţer relaţii mass-media
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 30 93
Fax : 021 301 22 03
ramona.sararescu@gdfsuez.ro - GDF SUEZ Energy România va sista începând cu data de 15.06.2009, orele 09.00, furnizarea gazului metan către S.C. ENET S.A. Focşani. 11-06-2009
Măsura vine ca urmare a creşterii semnificative a sumelor restante datorate de societatea amintită către GDF SUEZ Energy România S.A. În momentul de faţă S.C. ENET S.A. Focşani înregistrează o creanţă de aproximativ 17,9 milioane lei.
Activitatea de furnizare a gazelor naturale către clienţii noştri este reglementată în baza unor contracte comerciale care prevăd obligaţii pentru părţile semnatare. Deoarece S.C. ENET S.A. Focşani nu şi-a respectat aceste obligaţii contractuale, compania noastră a notificat în cursul zilei de 9 iunie conducerea societăţii amintite cu privire la sistarea furnizării gazului natural.
Având în vedere impactul social al unor astfel de decizii, GDF SUEZ Energy România S.A. a colaborat permanent cu instituţiile implicate şi este deschisă în continuare găsirii oricăror soluţii viabile care ar putea rezolva problema acestor datorii.
Contact
Ramona Sărărescu
Ofiţer relaţii mass-media
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 30 93
Fax : 021 301 22 03
ramona.sararescu@gdfsuez.roDistrigaz Sud, unul dintre cei mai importanţi furnizori de gaze naturale din România, devine GDF SUEZ Energy România 01-06-2009Înscriindu-se în procesul de modernizare şi de îmbunătăţire a serviciilor destinate clienţilor, Distrigaz Sud îşi schimbă numele. Devenind GDF SUEZ Energy România, compania îşi arată clar apartenenţa la Grupul GDF SUEZ, unul dintre cei mai importanţi lideri de pe piaţa energetică mondială. Această schimbare denotă continuarea procesului actual de integrare în cadrul Grupului GDF SUEZ.
"Noul nume reprezintă o veritabilă oportunitate şi sprijină evoluţia noastră. GDF SUEZ Energy România nu mai este doar un furnizor de gaze naturale, ci devine o companie energetică. Vom continua să dezvoltăm activităţile comerciale, lansând produse din ce în ce mai adaptate nevoilor clienţilor noştri.", a declarat dl. Yvonnick David, Director General al GDF SUEZ Energy România.
Introducerea mărcii GDF SUEZ susţine lansarea de servicii unice pe piaţa energetică din România, precum Agenţia Online, ExpertGaz sau ofertele individualizate de electricitate şi gaze naturale. Un nou site internet a fost lansat în acest scop: www.gdfsuez-energy.ro
GDF SUEZ deţine o poziţie importantă în România. Grupul este prezent în domeniul energiei prin intermediul filialelor GDF SUEZ Energy România, furnizor de gaze naturale şi de servicii, Distrigaz Sud Reţele, primul distribuitor de gaze naturale din România şi a doi operatori ai pieţei de înmagazinare, Amgaz şi Depomureş. GDF SUEZ activează, de asemenea, în sectorul serviciilor energetice, prin Trapec şi Axima şi în cel al activitǎţilor de mediu. Totodată GDF SUEZ participă în proiectul Cernavodă şi al centralei termice de la Borzeşti.
Distrigaz Sud Reţele, societate înfiinţată în martie 2008 ca urmare a separării activităţii de distribuţie de cea de comercializare, îşi va păstra în continuare denumirea actuală şi va rămâne o filială a GDF SUEZ Energy România.
Pentru mai multe informaţii despre serviciile şi ofertele noastre puteţi consulta site-ul www.gdfsuez-energy.ro sau puteţi suna la numărul de telefon dedicat 021 9366 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 din orice alt judeţ (xx - prefixul Romtelecom al judeţului în care locuiţi). Tarif local în reţeaua Romtelecom.
__________________
Unul dintre primii energeticieni la nivel mondial, GDF SUEZ este prezent pe întregul lanţ energetic, în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale, de la producţie până la vânzare. Înscriind dezvoltarea responsabilă în centrul activităţilor sale (energie, servicii energetice şi mediu), Grupul are ca misiune să răspundă unor provocări majore: să răspundă nevoilor din domeniul energetic, să garanteze siguranţa în aprovizionare, să lupte împotriva schimbărilor climatice şi să optimizeze utilizarea resurselor. GDF SUEZ beneficiază de un portofoliu de aprovizionare diversificat şi de un parc de producţie de electricitate flexibil şi performant, fiind astfel în măsură să propună soluţii inovatoare clienţilor casnici, colectivităţilor şi companiilor. Grupul numără 200 000 colaboratori şi a avut în 2008 o cifră de afaceri de 83,1 miliarde de euro. Cotat la Bursele de la Bruxelles, Luxembourg şi Paris, GDF SUEZ este reprezentat în cei mai importanţi indici internaţionali: CAC 40, BEL 20, DJ Stoxx 50, DJ Euro Stoxx 50, Euronext 100, FTSE Eurotop 100, MSCI Europe şi ASPI Eurozone.
Contact
Ramona Sararescu
Ofiţer relaţii mass-media
GDF SUEZ Energy România
Tel: 021 301 30 93
Fax : 021 301 22 03
ramona.sararescu@gdfsuez.roÎncepând cu data de 01.04.2009, dl. David Yvonnick va prelua funcţia de Director General al Distrigaz Sud S.A. Anterior acestei numiri a deţinut poziţia de Director General Adjunct la Distrigaz Sud Reţele, din luna septembrie 2008. 02-04-2009Dl. David Yvonnick are o vastă experienţă în domeniul energetic, ocupând pe parcursul carierei mai multe funcţii la Gaz de France. Înainte de numirea la Distrigaz Sud Reţele, a condus unitatea Réseau Gaz, ce deserveşte zona de Vest a Franţei.
Dl. David Yvonnick îl înlocuieşte pe Dl. Bernard Arnaud, care s-a aflat la conducerea Distrigaz Sud din mai 2005, după privatizarea companiei.
Distrigaz Sud, filială a Grupului GDF SUEZ, este o societate comercială cu o poziţie majoră pe piaţa gazelor din România, înregistrând peste 30 ani de experienţă în domeniul comercializării gazelor naturale. Cu peste 1,2 milioane de clienţi, compania ţinteşte să devină recunoscută pe piaţa energetică din România, una dintre valorile sale fiind excelenţa.
Persoana de contact:
George Carpov
Funcţia : Ataşat de presă
Tel.: 021 301 30 30
Fax: 021 301 21 51
E-mail: george.carpov@distrigazsud.roDistrigaz Sud, în colaborare cu Fundaţia Chance for Life, lansează proiectul “Întâlnire cu Energia” în 100 de şcoli din oraşele Bucureşti, Braşov şi Ploieşti. 06-10-2008Întâlnire cu Energia este un proiect educaţional ce vizează transmiterea unui conţinut informaţional privind sursele de energie în general şi gazul natural în particular elevilor claselor a III-a. Am ales acest nivel deoarece reprezintă vârsta la care copiii primesc primele noţiuni despre mediul înconjurător, stiinţă, poluare, etc şi sunt în măsură să înţeleagă şi să asimileze cunoştiinţele respective.
Componenta educativă constituie une din direcţiile strategice de sponsorizare ale Distrigaz Sud şi de această dată ne-am îndreptat atenţia asupra celor mici.
Lansat în octombrie 2007, proiectul pilot s-a derulat în 40 de şcoli din Bucureşti, de el beneficiind aproximativ 3000 de copii. Deoarece am dorit o extindere a programului, în 2008 "Intâlnire cu energia" va fi prezent în aproximativ 60 de şcoli din Bucureşti, dar şi în 20 din oraşul Ploieşti şi 20 din Braşov.
Programul constă în 2 lecţii despre sursele de energie şi gazul natural, predate la interval de 3 săptămâni, de către tineri selectaţi şi formaţi. Accentul este pus pe detalierea şi explicarea proprietăţilor gazului natural, utilizările acestuia, sfaturi privind prevenirea accidentelor şi protecţia mediului înconjurător. Prin acest program, cei mici trebuie sa înveţe să utilizeze eficient resursele energetice şi să aibă grijă de natură.
În predarea lecţiilor prezentatorii se vor ajuta de planşe pedagogice pentru a putea concretiza conceptele iar la sfârşitul orelor o broşură despre gazul natural va fi oferită copiilor. Experimentele vor fi de asemenea utilizate pentru a spori interactivitatea şi a capta atenţia celor mici.
Metano reprezintă mascota gazului natural şi a fost creată de o elevă din clasa a III-a în cadrul proiectului pilot din 2007. Metano, element central al programului, le va povesti copiilor lucruri interesante din universul energetic. Mai multe informaţii pot fi găsite şi pe www.metano.ro.
,,Întâlnire cu Energia'' se va desfăşura în perioada 7 octombrie - 21 noiembrie 2008, fiind realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor şcolare din oraşele amintite. 8000 de copii vor fi angrenaţi în acest proiect, urmând ca în etapele viitoare ale programului numărul şcolilor să fie extins.
DISTRIGAZ SUD este o societate comercială cu o poziţie majoră pe piaţa gazelor naturale din România, înregistrând peste 30 de ani de experienţă în domeniul comercializării gazelor naturale. Cu peste 1,2 milioane de clienţi şi cu o cifră de afaceri de 980 milioane de euro în 2007, compania ţinteşte să devină recunoscută pe piaţa energetică.
Persoana de contact:
Viviana Zimbilschi
Functia :Sef Serviciu Comunicare Externa
Tel.:301 21 59
Fax:301 21 51
E-mail:viviana.zimbilschi@distrigazsud.roDistrigaz Sud a solicitat ANRE majorarea preţului de vânzare a gazului natural cu 12 %, începând cu 1 octombrie 2008. 29-09-2008Distrigaz Sud a solicitat ANRE majorarea preţului de vânzare a gazului natural cu 12 %, începând cu 1 octombrie 2008. Această solicitare vine pe fondul creşterii costurilor de achiziţie a gazului din import, în condiţiile în care acesta reprezintă în medie o treime din consumul total. Prin urmare, Distrigaz Sud a cerut ANRE aplicarea metodologiei de tarifare, care prevede recunoaşterea costurilor de achiziţie a gazului în preţul către consumatorul final.
Nerecunoaşterea costurilor de achiziţie a gazului natural la 1 octombrie 2008 va determina o majorare a pierderilor pentru Distrigaz Sud. Acest aspect se datorează dezechilibrului între costul de achiziţie al resursei şi preţul de vânzare care durează de la începutul lui 2008, iar conform metodologiei, aceste pierderi vor trebui recunoscute în viitoarele tarife. Pentru consumator, cu cât se amână mai mult timp aplicarea metodologiei de tarifare, ale cărei efecte sunt graduale, cu atât situaţia va fi mai dificilă datorită impactului social şi economic.
Această decizie nu va permite funcţionarea societăţii în condiţii normale de piaţă. Pentru a nu deteriora sănătatea financiară a companiei, Distrigaz Sud va fi nevoită să adopte o atitudine riguroasă în ceea ce priveşte gestionarea recuperării sumelor facturate. De asemenea, dacă situaţia se prelungeşte, va fi afectată politica de investiţii pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor (recepţie, consiliere, produse noi), modernizarea clădirilor şi a mijloacelor tehnice.
Distrigaz Sud este conştientă de contextul actual şi de dificultăţile pe care le pot întâmpina clienţii, însă aplicarea metodologiei de tarifare în vigoare este necesară şi din acest motiv îşi rezervă dreptul de a obţine acest lucru.
Persoana de contact:
Viviana Zimbilschi
Functia :Sef Serviciu Comunicare Externa
Tel.:301 21 59
Fax:301 21 51
E-mail:viviana.zimbilschi@distrigazsud.ro
