- Anunţ important 03-04-2012
GDF SUEZ Energy România vă informează că, începând cu data de 2 aprilie, nici unul dintre sediile sale nu va mai încasa facturi. Vă reamintim că factura poate fi plătită la oricare din cei peste 13500 de parteneri de plăţi ai GDF SUEZ Energy România.
Nu aţi semnat contractul de furnizare a gazelor naturale? 21-02-2012Începând cu luna octombrie a anului 2009, contractul de furnizare a gazelor naturale a fost modificat conform Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Astfel, este obligaţia dumneavoastră să semnaţi noul contract.

Conform Ordinului A.N.R.E. nr. 74/14.08.2009 privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor raporturi juridice între furnizori şi consumatorii de gaze naturale, art. 7, alin. 1, furnizarea reglementată a gazelor naturale se face numai în baza contractului comercial încheiat în baza contractelor-cadru de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii casnici sau, respectiv, noncasnici.
Contractul pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici este instrumentul legal prin care se stabilesc termenii şi condiţiile relaţiilor comerciale dintre furnizor şi consumator, semnarea acestuia fiind o obligaţie a ambelor părţi.
GDF SUEZ Energy România vă sprijină în scopul îndeplinirii obligaţiei legale de semnare a contractului.
Ce trebuie să faceţi pentru a semna contractul de gaze naturale?
- Obţinerea contractului
Puteţi obţine contractul descărcându-l de aici sau ridicându-l de la unul din sediile noastre. În caz că reprezentaţi o asociaţie de locatari puteti obţine aici contractul, iar pentru persoanele juridice contractul este acesta dacă sunteţi în categoria B1-B3 şi A1 sau acesta, dacă sunteţi în categoria B4-B6 şi A2-A5.
- Completarea contractului
Contractul trebuie completat şi semnat în două exemplare.
Completarea contractului de furnizare constă in:
a) Completarea datelor de identificare şi a adresei de corespondenţă;
b) Completarea programului de consum potrivit nevoilor Dvs. de consum, ţinând seama de aproximarea 1 metru cub = 10 KWh ;
c) Alegerea unei opţiuni privind: autocitirea indexului, folosirea datelor personale în conformitate cu Legea 677/2001 şi alte modalităţi de notificare.
Dacă nu sunteţi titularul contractului de furnizare a gazelor naturale, sunaţi la 021.9366/prefix local 936 sau scrieţi-ne completând formularul de contact de pe site pentru a afla cum să deveniţi clientul nostru.
- Depunerea contractului
Cele două exemplare vor fi depuse sau expediate către sediul nostru în raza căruia deţineţi locul de consum (înscris pe faţa facturii, în partea de sus, în stânga).
GDF SUEZ Energy România vă va returna unul din cele două exemplare.
Pentru a intra în legalitate, nu trebuie decât să urmaţi cei trei paşi expuşi mai sus.
Siguranţă înainte de orice: sfaturi simple 20-02-2012Pentru noi, siguranţa dumneavoastră este pe primul loc, alături de misiunea asumată de a vă ajuta să aveţi mai mult confort acasă. De aceea, vă invităm să citiţi mai departe câteva recomandări de gesturi simple pentru a beneficia în siguranţă de avantajele gazelor naturale.
De reţinut:
Verificarea şi revizia periodică ale instalaţiei de gaze naturale sunt primul pas pentru mai mult confort şi siguranţă.
Ştiaţi că...
• o instalaţie verificată la timp reduce considerabil riscul unui posibil accident?
• anual se produc accidente (explozii, incendii) din cauza improvizaţiilor la instalaţiile de utilizare a gazelor naturale?
• reglementările legale în vigoare prevăd obligativitatea în sarcina clientului* privind verificările şi reviziile periodice a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale?
• nerespectarea perioadei de verificare / revizie este un posibil factor de pericol şi care obligă compania dvs. furnizoare să vă sisteze accesul la gazele naturale?
* Conform Normelor Tehnice pentru Exploatarea Sistemelor de Alimentare cu Gaze Naturale (NTPEE-2008).
Este simplu! Revizia / verificarea instalaţiei de gaze naturale înseamnă:
• un control preventiv şi obligatoriu;
• depistarea eventualelor scăpări de gaze;
• certitudinea unei bune funcţionări a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale;
• siguranţa familiei şi imobilului dvs.
Responsabilitatea întreţinerii, exploatării şi reparării instalaţiei de utilizare a gazelor naturale revine clientului. Instalaţia dumneavoastră de utilizare începe după postul de reglare şi se continuă până la coşul care serveşte la evacuarea gazelor arse, iar în cazul în care locuiţi la bloc şi beneficiaţi de contorizare individuală, aceasta începe de la nivelul robinetului de contor.
Verificarea/revizia instalaţiei de utilizare este obligatorie, fiind prestată de firme autorizate ANRE pentru clienţii casnici, după cum urmează:
• verificare la interval de maxim 2 ani;
• revizie la interval de maxim 10 ani.
Revizia este obligatorie şi în următoarele cazuri:
• în urma neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni;
• după orice accident care poate afecta instalaţia de utilizare.
În caz de urgenţă:dacă sesizaţi scăpări de gaz într-o încăpere sau o clădire, luaţi imediat următoarele măsuri**:
• stingeţi toate focurile;
• nu aprindeţi chibrituri, brichete sau orice alte surse de foc, nu actionaţi întrerupătoarele, nu folosiţi lifturile, nu utilizaţi aparatele electrice;
• deschideţi uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperilor;
Telefonaţi imediat, din exteriorul clădirii, la Telefoanele de urgenţă!
** Norme tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale NTPEE-2008.
Se interzice:
• verificarea cu flacără a instalaţiilor de gaze naturale (Atenţie: pericol de explozie şi incendiu!);
• modificarea instalaţiilor de gaze fără aprobări legale şi prin persoane sau societăţi neautorizate de către ANRE;
• aprinderea focului dacă aparatul de utilizare nu este etanş sau nu are tiraj;
• a se lăsa focul nesupravegheat la aparatele neautomatizate;
• obturarea coşului de fum la aparatele de utilizare şi a grilelor de ventilaţie din încăperi;
• dormitul în încaperi cu aparatele de utilizare nelegate la coş, cu focul aprins sau în încăperi unde se simte miros de gaze (Atenţie: pericol de moarte!).
Racordarea aragazului dumneavoastră:
Se va realiza apelând numai la persoane sau societăţi autorizate de ANRE şi veţi ţine cont de instrucţiunile date de producător. În cazul folosirii unui racord flexibil, acesta trebuie sa fie atestat / agrementat tehnic pentru utilizarea în instalaţiile de gaze naturale; înlocuiţi racordul flexibil la expirarea duratei de utilizare.
Curăţarea coşurilor de fum:
Verificarea şi curăţarea coşurilor de fum o veţi efectua periodic la interval de maxim un an de zile sau ori de câte ori este necesar, printr-un prestator autorizat.
Înainte de aprinderea focului la aparatele de utilizare realizaţi următoarele operaţiuni:
• ventilarea încăperilor în care funcţionează aparate de utilizare; în centralele termice şi în încăperile cu aparate de consum cu flacără liberă se asigură o ventilaţie permanentă;
• controlul tirajelor aparatelor racordate la coş; în cazul în care se constată lipsa tirajului, nu aprindeţi focul decât după efectuarea lucrărilor care să asigure tirajul;
• controlul robinetului de manevră al aparatului de utilizare; dacă robinetul este deschis se nchide şi se realizează operaţia de ventilare a încăperilor;
• asigurarea accesului aerului de ardere în focarul aparatului de utilizare (prin deschiderea uşiţelor cenuşarului la sobe, deschiderea fantelor pentru accesul aerului în focar, pornirea ventilatorului, etc);
• verificarea aparaturii de automatizare, după caz;
• verificarea focarelor de la aparatele de utilizare.
La aprinderea focului în aparatele de utilizare neautomatizate şi arzătoare:
• aerisiţi focarul minim 5 minute înainte de aprinderea focului;
• se apropie aprinzătorul de arzător; se respectă principiul “gaz pe flacără”;
• veţi proceda la deschiderea lentă a robinetului de manevră şi aprinderea focului, concomitent cu supravegherea stabilităţii flăcării.
Aprinderea se face numai cu un aprinzător special construit în acest scop, fiind interzisă aprinderea directă cu chibrituri, hârtie, etc. Aprinderea focului de la aparatele de utilizare automatizate se face conform instrucţiunilor elaborate de fabrica producătoare.
Stingerea focului (întreruperea alimentării la aparatele de utilizare):
Întreruperea alimentării la aparatele de utilizare cu racord flexibil se va face prin închiderea robinetului de siguranţă, existent înaintea racordului; dupa stingerea flăcării se va închide şi robinetul de manevră.
În societăţi şi instituţii, focul se aprinde şi se stinge numai de personalul instruit şi însărcinat cu această operaţiune prin grija conducerii instituţiei beneficiare, iar în cazul agenţilor economici şi a centralelor termice de bloc, prin personalul calificat.
Indicaţii speciale:
- verificarea eventualelor scăpări de gaze se face prin mirosire şi cu spumă de săpun cu apă.
- montarea, punerea în funcţiune, service-ul şi verificarea tehnică periodică a aparatelor consumatoare de gaze naturale se fac numai prin intermediul firmelor autorizate de catre ISCIR, care eliberează autorizaţia de funcţionare a acestora; conform reglementărilor în vigoare, pentru:
- aparatele consumatoare de gaze naturale, clientul are obligaţia deţinerii autorizaţiei lor de funcţionare;
- urmaţi întocmai instrucţiunile de utilizare primite la achiziţionarea aparatului;
- se interzice intervenţia persoanelor neautorizate la regulatoarele de presiune şi posturile de reglare;
- înlocuiţi doar prin personal autorizat racordul flexibil la expirarea duratei de utilizare specificate de producător;
- reparaţiile aparatelor de utilizare (maşini aragaz, încălzitor apă menajera, cazane pentru încălzire;
- centrală, convectoare) se vor efectua doar de către firmele autorizate conform prescripţiilor ISCIR. PT A 1 2002.
Start pentru energie verde 03-02-2012GDF SUEZ Energy România va construi un parc eolian în comuna Gemenele, judeţul Brăila. Primul parc eolian al companiei va avea o capacitate instalată de 48 MW (echivalentul unui consum anual a circa 50.000 de gospodării din România). Peste douăzeci de turbine de câte 2,3 MW fiecare vor fi livrate şi instalate de către compania Siemens.
Proiectul are toate permisele şi autorizaţiile necesare, inclusiv contractul tehnic de racordare la reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice, iar achiziţionarea echipamentelor este deja în fază avansată. Producţia de energie electrică ar putea începe înainte de sfârşitul anului 2012.
Modificarea preţului gazelor naturale furnizate în regim reglementat pentru anumite categorii de consumatori 01-01-2012GDF SUEZ Energy România vă informează că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis ordinul cu privire la modificarea preţului gazelor naturale furnizate în regim reglementat pentru anumite categorii de consumatori. Astfel, începând cu data de 01.01.2012, GDF SUEZ Energy România va proceda la facturarea consumului de gaze naturale furnizate în regim reglementat conform noilor preţuri finale.
Noile reglementări privind modificarea preţului gazelor naturale nu afectează clienţii din categoria clienţilor casnici.
- Modificarea preţului gazelor naturale furnizate în regim reglementat pentru anumite categorii de consumatori 07-07-2011
GDF SUEZ Energy România vă informează că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis ordinul cu privire la modificarea preţului gazelor naturale furnizate în regim reglementat pentru anumite categorii de consumatori. Astfel, începând cu data de 01.07.2011, GDF SUEZ Energy România va proceda la facturarea consumului de gaze naturale furnizate în regim reglementat conform noilor preţuri stabilite.
Noile reglementări privind modificarea preţului gazelor naturale nu afectează clienţii din categoria clienţilor casnici.
Schimbarea perioadei de citire a consumului de gaze naturale 31-05-2011GDF SUEZ Energy România vă informează că începând cu luna iunie 2011, operatorul de distribuţie gaze naturale, Distrigaz Sud Reţele, a derulat un proces de reorganizare a rutelor de citire , ceea ce a condus la modificarea datei de citire a consumului pentru anumiţi clienţi.
Ca urmarea a acestor modificări, începând cu luna iulie 2011, factura dumneavoastră de gaze naturale poate avea o perioadă de consum mai mică sau mai mare de 30 de zile.
Dacă vor interveni inadvertenţe în facturarea consumului de gaze naturale, ca urmare a acestui demers, acestea vor fi supuse regularizării, conform cerinţelor legale în vigoare.
Vă mulţumim pentru înţelegere.
Redescoperim împreună energia şi viaţa este mai simplă 13-12-2010Viaţa devine mai uşoară când toată energia unui lider mondial, precum GDF SUEZ, este pusă în slujba confortului dumneavoastră. GDF SUEZ Energy România vă oferă constant expertiză şi servicii de calitate la un nivel profesionist:
Servicii complete pentru confort şi centrale termice eficiente, la cele mai mici preţuri din piaţă, în Reţeaua ExpertGaz, o marcă GDF SUEZ.
Pentru detalii, click aici.
Oferte de verificare şi revizie a instalaţiilor interioare de gaze naturale şi a centralelor termice, prin pachetele Asigaz. O propunere GDF SUEZ Energy România.
Pentru detalii, click aici.
Servicii online practice, la îndemână şi care nu vă costă nimic în plus:
- factura prin e-mail;
- vizualizarea plăţilor facturii şi a istoricului de consum în Agenţia 0nline.
Pentru detalii, click aici.
Call-center dedicat, apelabil pentru informaţii legate de consum, contract, facturi, mijloace de plată sau ofertele şi serviciile noastre, la 021.9366 (Bucureşti, Ilfov) sau (prefix local).936. Apel cu tarif local în reţeaua Romtelecom, de luni pânã vineri, intre 8.30 si 19.00.
Pentru detalii, click aici.
Factura de gaze, direct pe adresa dumneavoastră de email! 19-11-2010GDF SUEZ Energy România vă oferă gratuit posibilitatea de a primi factura de gaze naturale în format .pdf, direct pe adresa dumneavoastră de email.
Acest serviciu vi se potriveşte dacă:
- doriţi să fiţi prevenit online imediat ce o nouă factură a fost emisă;
- doriţi să aveţi acces oricând şi de oriunde la informaţiile din facturile de gaze naturale;
- obişnuiţi să vă monitorizaţi atent cheltuielile şi consumul.
Cum puteţi opta pentru primirea facturii prin email?
Pentru a beneficia de acest serviciu, trebuie să fiţi titularul unui contract cu GDF SUEZ Energy România şi să solicitaţi abonarea gratuită la noul serviciu:
- în centrele de relaţii cu clienţii GDF SUEZ Energy România: consilierii noştri vor prelua adresa dumneavoastră de email şi vă vor activa automat serviciul;
- la numărul de call center, 021 93 66 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 (xx – prefixul aferent localităţii dumneavoastră) din orice alt judeţ sau scrieţi-ne completând formularul de contact de pe site : consilierii GDF SUEZ Energy România vă vor prelua adresa de email, urmând să primiţi un mesaj pentru confirmarea abonării; imediat după confirmare, serviciul va fi activat.
Cum puteţi achita factura de gaze naturale primită direct pe email?
GDF SUEZ Energy România vă pune la dispoziţie peste 13500 puncte de plată a facturii de gaze naturale.
În plus, puteţi achita factura fără a prezenta documentul propriu-zis prin debit direct sau cu numerar, la agenţiile BRD Société Générale ,agenţiile BancPost şi agenţiile Băncii Transilvania, pe baza codului dumneavoastră de client. De asemenea puteţi plăti factura şi direct la automatele partenerilor.
Închidere conturi bancare 06-09-2010Pentru o mai buna gestionare a fişelor de cont aferente clienţilor din categoria Middle Market, începând cu data de 01.06.2010, se vor închide toate conturile bancare în care s-au efectuat plăţi până acum. Click aici pentru a putea vizualiza conturile în care puteţi efectua plăţile începând cu data specificată.
- ExpertGaz vă pune la dispoziţie cele mai bune echipamente termice 22-07-2010
Prin ExpertGaz, reţeaua partenerilor instalatori, GDF SUEZ Energy România vă recomandă centrale termice de calitate.
Toate echipamentele selecţionate pot fi comercializate la preţuri competitive prin reţeaua de parteneri ExpertGaz.
În plus, instalatorii ExpertGaz vă pun la dispoziţie numeroase pachete de servicii, cuprinzând:
- consiliere pentru soluţii adaptate de confort termic;
- finanţare pentru încălzire pe bază de gaze naturale;
- realizarea instalaţiei termice;
- realizarea instalaţiei de gaze naturale.
Pentru mai multe detalii despre serviciile ExpertGaz, vă rugăm să consultaţi www.expertgaz.ro.
Citirea contorului o dată la trei luni 22-07-2010Începand cu 1 noiembrie 2009, citirea contorului se va efectua o dată la 3 luni, facturarea lunară urmând a fi realizată în baza estimării conform Programului de consum sau a unui index autocitit.
Consumul va fi regularizat în baza unui index citit de către operatorul sistemului de distribuţie sau a unui index autocitit, transmis de dumneavoastră.
Indexul autocitit poate fi transmis într-un interval de 3 zile calendaristice începând cu data estimată a citirii regăsita pe factura de gaze naturale online, la adresa www.distrigazsud-retele.ro sau telefonic la numărul 021/301.24.24 (apel cu tarif interjudeţean în reţeaua Romtelecom).
GDF SUEZ Energy România a lansat oferta ASIGAZ: pachete pentru confort şi siguranţă 05-10-2009Beneficiaţi acum de oferta ASIGAZ REZIDENT pentru locuinţa dumneavoastră! Pentru asociaţii de proprietari, întrebaţi de oferta ASIGAZ HABITAT!
Avantajele ofertei:
- peste 150 de specialişti în instalaţii de gaz, la dispoziţia dumneavoastră;
- preţuri competitive;
- posibilitatea de a alege între 5 pachete diferite, în funcţie de bugetul dumneavoastră;
- semnarea contractului de prestare servicii pentru verificarea sau revizia instalaţiei se poate realiza la oricare din sediile GDF SUEZ Energy România;
- contravaloare serviciului este indicată pe factura dumneavoastră de gaze naturale emisă;
- paletă largă de modalităţi de plată (Debit Direct, Parteneri, Plată Online, Ordin de plată, etc.);
- call center pregătit să ofere detalii la numărul 021 9366*, de luni până vineri, între orele 8.30 - 19.00;
- informaţii actualizate permanent pe site-ul http://www.gdfsuez-energy.ro;
ASIGAZ REZIDENT vă conferă posibilitatea de a verifica funcţionarea corectă şi în siguranţă a instalaţiei de gaze naturale din locuinţa dumneavoastră. Pachetele Asigaz Rezident sunt valabile pentru 3 puncte de ardere per locuinţă**.
ASIGAZ HABITAT vă conferă posibilitatea de a verifica funcţionarea corectă şi în siguranţă a instalaţiei de gaze naturale din spaţiul locativ şi locuinţe. Pachetul Asigaz Habitat este destinat asociaţiilor de proprietari, cu un pachet calculat pentru un punct de ardere per locuinţă.
Ofertele sunt supuse unor termene şi condiţii precizate în contract.
* 021 9366 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 din orice alt judeţ (xx - prefixul Romtelecom al judeţului în care locuiţi). Tarif local în reţeaua Romtelecom.
** În situaţia în care aveţi mai mult de 3 puncte de ardere, preţul pentru fiecare punct de ardere suplimentar este de 26 lei +TVA.Noul program de alocare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale 28-09-2009Programul „Ajutoare pentru încălzire" se derulează în perioada 1 Noiembrie 2009 -31 Martie 2010 (conform O.U.G. 57/2006). Beneficiari sunt toţi clienţii individuali (casnici) şi colectivi (asociaţii proprietari/chiriaşi), care se înscriu în prevederile legale, din punct de vedere al venitului net mediu lunar pe membru de familie.
Obligativitatea efectuării reviziei/verificării instalaţiei de utilizare a gazelor naturale 18-06-2009Efectuarea verificării/reviziei instalaţiei de utilizare a gazelor naturale este, conform noilor prevederi legislative (Normele Tehnice în vigoare NTPEE - 2008 aprobate prin Ordinul A.N.R.E 5/2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 255 bis, partea I/16.04.2009), o obligaţie ce revine clienţilor.
Potrivit normelor legale în vigoare, verificarea tehnică a instalaţiilor de utilizare se realizează la maximum 2 ani, iar revizia tehnică a instalaţiei de utilizare la maximum 10 ani.
Revizia este obligatorie şi în următoarele cazuri:
- în urma neutilizării instalaţiei o perioadă mai mare de 6 luni;
- după orice accident care poate afecta instalaţia de utilizare.
În cazul nerealizării serviciului de verificare/revizie în termenul specificat mai sus, pentru asigurarea reţelei şi a instalaţiei de utilizare, furnizorul de gaze naturale GDF SUEZ Energy România va fi pus în situaţia de a aplica măsurile de sistare a furnizării gazelor naturale.
În vederea îndeplinirii obligaţiilor legale, clienţii GDF SUEZ Energy România pot alege pentru efectuarea serviciului de verificare/revizie orice firmă autorizată ANRE.
Prin intermediul facturii de gaze naturale GDF SUEZ Energy România informeză clienţii privind data limită până la care trebuie să efectueze serviciul de revizie/verificare. De asemenea, furnizorul de gaze naturale vă pune la dispoziţie prevederile legale în vigoare (link catre sectiunea informarea consumatorilor/extras NTPEE) şi informaţii cu privire la acest subiect*.
___
* Pentru mai multe informaţii cu privire la acest subiect, vă invităm să ne scrieţi completând formularul de contact online de pe site sau să ne contactaţi la numărul 021 9366 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 din orice alt judeţ (xx – prefixul Romtelecom al judeţului în care locuiţi).
- Promoţia Debit Direct se prelungeşte 30-04-2009
Promoţia Debit Direct - Un serviciu câştigător desfăşurată în casieriile din Buzău, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte şi Târgu-Jiu se va prelungi până la data de 8 mai.
Pentru a participa la această campanie nu trebuie decât să aderaţi la plata facturii de gaze prin debit direct. Puteţi câştiga premii diverse, de la căni şi prosoape, la bonuri cadou în valoare de 10 sau 20 lei.
Ce avantaje vă oferă plata facturii prin Debit Direct?
- gratuitate dacă aveţi un cont la următoarele instituţii bancare: BCR, BRD-Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank;
- siguranţa că factura Distrigaz Sud e plătită fără niciun efort din partea dumneavoastră;
- garanţia că banii vor fi livraţi în contul Distrigaz Sud la timp, evitând orice fel de neplăcere;
- controlul sumelor transferate de bancă din contul dumneavoastră în cel al Distrigaz Sud;
- posibilitatea de a plăti factura de gaze şi pentru familia şi prietenii dumneavoastră.
Vă aşteptăm în casieriile Distrigaz Sud pentru a vă ridica premiile!
Debit Direct, un serviciu câştigător! 11-03-2009Alegând să plătiţi factura de gaze naturale prin Debit Direct, câştigaţi pe loc un premiu pentru confortul dumneavoastră!
Distrigaz Sud vă invită să participaţi la promoţia "Debit Direct, un serviciu câştigător!" ce va avea loc în perioada 3 februarie – 3 martie în casieriile din Bucureşti şi Braşov şi în intervalul 4 martie şi 4 mai în casieriile din Buzău, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte şi Târgu-Jiu.
Puteţi câştiga premii de tot felul, de la căni şi prosoape, la bonuri cadou în valoare de 10 sau 20 lei.
Tot ce trebuie să faceţi este să semnaţi un mandat pentru plata prin Debit Direct a facturii de gaze naturale şi aveţi şansa să învârtiţi roata premiilor pentru confort! Regulamentul oficial al concursului îl puteţi descărca de aici.Participând la promoţie veţi pleca acasă cu un dublu câştig: un premiu special pentru confortul de zi cu zi şi siguranţa unei modalităţi de plată ce vă scuteşte de orice efort!
Ce avantaje vă oferă plata facturii prin Debit Direct?
- gratuitate dacă aveţi un cont la următoarele instituţii bancare: BCR, BRD-Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank, MKB Romexterra Bank, Banca Transilvania, UniCredit Ţiriac Bank;
- siguranţa că factura Distrigaz Sud e plătită fără niciun efort din partea dumneavoastră;
- garanţia că banii vor fi livraţi în contul Distrigaz Sud la timp, evitând orice fel de neplăcere;
- controlul sumelor transferate de bancă din contul dumneavoastră. în cel al Distrigaz Sud;
- posibilitatea de a plăti factura de gaze şi pentru familia şi prietenii dumneavoastră.
Ajutoare pentru încălzirea locuinţei 06-02-2009Noul sezon rece 1 Noiembrie 2008 - 31 Martie 2009 ne regăseşte împreună într-un nou program de alocare ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale. Distrigaz Sud vine şi în acest an în sprijinul dumneavoastră, prin Programul „Ajutoare pentru încălzire", pentru sezonul rece 1 noiembrie 2008 - 31 martie 2009 (conform OUG 57/2006). Beneficiari sunt toţi clienţii individuali (casnici) şi colectivi (asociaţii proprietari/chiriaşi), care se înscriu în prevederile legale, din punct de vedere al venitului net mediu lunar pe membru de familie. Pentru a descărca formularul de înscriere în program click aici.
Oferta Centrala Termică ExpertGaz 06-02-2009Prin oferta Centrala Termică, GDF SUEZ Energy România, alături de partenerii din Reţeaua ExpertGaz, recomandă centrale termice care au un standard de calitate corespunzător aşteptărilor clienţilor noştri. Vă invităm acum la parteneri sau pe site-ul www.expertgaz.ro pentru a afla informaţii despre centralele termice şi pentru a decide împreună care dintre modelele ExpertGaz vi se potriveşte.
Acum puteţi achita factura în reţeaua PayPoint 06-02-2009Începând cu 1 august 2008, facturile Distrigaz Sud nu vor mai putea fi plătite la oficiile poştale. Distrigaz Sud vă oferă ca modalitate alternativă, fără comision, plata facturii la cei 800 de comercianţi din reţeaua PayPoint.
Oriunde locuiţi, găsiţi cu uşurinţă un punct de plată PayPoint la care puteţi achita factura Distrigaz Sud. Magazinele unde se află terminale PayPoint sunt farmacii, supermarketuri, difuzori de presă, benzinării, cu program prelungit sau magazine non-stop.
Aflaţi care sunt cele mai apropiate puncte de plată PayPoint aici.
Vă reamintim că Distrigaz Sud vă pune la dispoziţie o paletă mult mai largă de modalităţi de plată*. În cazul în care sunteţi posesorul unui card Visa sau Mastercard, puteţi achita factura de gaze online, accesând site-ul http://agentia.distrigazsud.ro.
De asemenea, puteţi plăti prin virament bancar sau prin debit direct dacă aveţi un cont la BCR, BRD, ING Bank, Raiffeisen, Romexterra, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac.
Mai mult decât atât, factura se poate achita în continuare prin card bancar la ATM-urile BCR**, BRD şi Romexterra** sau prin numerar la casieriile Distrigaz Sud, automatele bancare Citibank şi la agenţiile BRD, Creditcoop, Romexterra.
* Distrigaz Sud nu percepe niciun comision la plata facturii prin debit direct, virament bancar, la ATM-uri, ghişee bancare şi comercianţi.
** serviciu disponibil cu preaderare la bancă
- Facturarea gazelor naturale în kilowaţi-oră 06-02-2009
De la data de 1 iulie 2008 s-a trecut la facturarea consumului de gaze naturale în unităţi de energie, preţul unitar al gazului fiind exprimat în RON/kWh. Cu toate acestea, pe factură, consumul este indicat în ambele sisteme de măsurare, atât în metri cubi, cât şi în kilowaţi-oră, pentru mai multă transparenţă.
Modalitatea de măsurare în kilowaţi-oră (kWh) asigură plata în funcţie de calitatea gazelor naturale pe care clienţii le primesc, şi nu în funcţie de volumul acestora. Cum sursele de provenienţă ale gazelor naturale sunt diferite (din producţia naţională sau din import), există mici diferenţe de calitate. Interesul consumatorului este acela de a avea un raport calitate/preţ corespunzător. În Uniunea Europeană măsurarea consumului în kWh este deja un standard.
Transformarea volumelor de gaze naturale în unităţi de energie se face prin aplicarea următoarei formule: Energia (kWh) = Volumul de gaze (m3)x Puterea Calorică Superioară (PCS). PCS se determină prin analiza gazelor şi exprimă cantitatea de energie produsă prin combustia unui metru cub de gaze. Cu cât PCS este mai mare, cu atât puterea de încălzire a gazelor este mai ridicată. Pentru determinarea PCS se folosesc echipamente performante, plasate în numeroase puncte din reţeaua naţională.
Pentru a afla valoarea PCS înregistrată în localităţile deservite de Distrigaz Sud Reţele click aici.
Dacă localitatea dumneavoastră este deservită de un alt distribuitor de gaze naturale, acesta trebuie să vă pună la dispoziţie valoarea PCS din zona respectivă. Pentru mai multe informaţii vă rugam să îl contactaţi sau să accesaţi site-ul Internet al acestuia.
Obligaţiile furnizorului de gaze 02-02-2009Conform Ordinului nr. 37 din 1 octombrie 2007 emis de ANRE vă prezentăm obligaţiile furnizorului de gaze naturale ce decurg din Standardul de Performanţă al Furnizorului.
Plata facturii prin scanarea codului de bare 26-09-2008Începând cu data de 1 iulie 2008, puteţi efectua plata facturii de gaze naturale prin intermediul Creditcoop. Plata facturii prin acest operator bancar presupune numai scanarea codului de bare de pe factură.
Utilizând serviciile Creditcoop, puteţi plăti în numerar, achitând întreaga valoare a facturii, sau prin ordin de plată, achitând integral sau parţial factura Distrigaz Sud. Prin numărul mare de locaţii Creditcoop precum şi accesibilitatea sistemului de plată, Distrigaz Sud doreşte să elimine pe cât posibil efortul depus pentru plata facturii de gaze.
Vă reamintim că Distrigaz Sud vă pune la dispoziţie o paletă mult mai largă de modalităţi de plată. În cazul în care sunteţi posesorul unui card Visa sau Mastercard, puteţi achita factura de gaze online, accesând site-ul http://agentia.gdfsuez-energy.ro. De asemenea, puteţi plăti prin debit direct dacă aveţi un cont la BCR, BRD Group Société Générale, ING Bank, Raiffeisen, Romexterra, Banca Transilvania, Unicredit Ţiriac sau prin virament bancar. Mai mult decât atât, factura se poate achita în continuare la ATM-urile BCR, BRD şi Romexterra sau prin numerar la casieriile Distrigaz Sud, la automatele bancare Citibank şi la agenţiile BRD şi Romexterra.
