Loading

GNV 

Servicii de transport public care protejează mediul înconjurător.
Gazele naturale sunt şi un carburant ecologic
Carburantul gaz natural, numit şi GNV sau GNCV, este azi combustibilul care protejează cel mai bine mediul înconjurător. Acesta permite reducerea cu până la 25% a emisiilor de CO2, principalul gaz cu efect de seră, şi permite scăderea semnificativă a noxelor (cu până la 80%) şi a particulelor.

O tehnologie deja larg folosită în lume
În fiecare an, în lume, instituţii locale aleg să echipeze vehiculele folosite pentru transportul public şi/sau pentru salubrizare, pentru a putea funcţiona pe bază de GNV.

O soluţie performantă şi completă
Şi în România, puteţi beneficia de experienţa acumulată în grupul GDF SUEZ, pe parte operaţională, în acest domeniu. Putem să contribuim, alături de dumneavoastră, la evaluarea implicaţiilor tehnice şi economice ale schimbării, totale sau parţiale, a flotei de servicii publice pentru a funcţiona cu GNV. În faza de implementare a unui asemenea proiect putem asigura conceperea, instalarea, exploatarea şi mentenanţa unei staţii de distribuţie GNV.

Daca sunteţi interesaţi de evaluarea raportului cost-beneficiu al unei asemenea soluţii, ne puteţi contacta la :

Direcţia Clienţi Rezidenţiali şi Business
Adresa: Bd. Mărăşeşti, nr. 4-6, Sector 4, Bucureşti, Cod poştal 040254
Telefon: 021 9366 din Bucureşti şi Ilfov sau 02xx936 din orice alt judeţ (xx - prefixul Romtelecom al judeţului în care locuiţi). Tarif local în reţeaua Romtelecom.
Fax: 021 301 21 61
E-mail: contactbusiness@gdfsuez.ro

Contact | Sitemap | Termeni şi Condiţii | Site-urile noastre | RSS